To Sir, with hate

Sigur, nu mai există demult Sir prin școli, există doar săraki, obosiți, sclavi, profi, în cel mai bun caz. Mă rog, o mai fi și cîte-un Sir uitat și prăfuit, așteptînd pensia, cîte-o Dame care-și mai întinde rimelul într-o cancelarie la care încă refuză să-i spună sală profesorală.

În rest, știm cu toții cum este școala în România și adevărul este că ne convine că este așa. Pentru că o școală de succes nu poate exista fără profesori care își cunosc foarte bine meseria și o practică cu pasiune. Iar asta înseamnă că, pe lîngă celelalte reforme, ar cam trebui să acceptăm că profesorii din România trebuie plătiți nesimțit de bine. Pentru că ar urma să muncească nesimțit de mult. Ar trebui să intre în sistem în urma unui examen nesimțit de greu și să facă niște sacrificii nesimțit de mari pentru a-i pregăti de pe copiii noștri să schimbe viața nesimțit de infectă din România. Deocamdată, le cerem să facă tot ce am spus din pasiune. Să uite ce au învățat probabil pe vremuri la școală, sau ce au descoperit după primii 3 ani de învățămînt, că pasiunea nu există fără respectul aferent.

În mod ciudat, nu-i deloc greu să schimbi complet sistemul de educație. Sigur, nu-ți propui să funcționeze de mîine. Dar nici nu ții cont de cei care îți spun întruna că totul este greu, totul este complicat, că trebuie bani, mulți bani. Nu trebuie mulți bani, nu mai mulți decît îți trebuie să menții educația fix așa cum este, România complete needucată. O poți educa și e simplu, e frumos și nu îngrașă. Deloc.

În primul rînd – profesionalizare. Există în sistemul de învățâmînt oameni care știu matematică, fizică, biologie, educație fizică și sport etc, dar nu avem nici un profesor. Meseria de profesor nu există în România. Pentru orice meserie îți trebuie o școală, doar pentru meseria de profesor îți trebuie un modul pedagogic. Adică un curs de doi lei care nu te învață absolut nimic și un examen din materia pe care urmează să o predai, fără un examen din meseria pe care ar trebui să o deții cu diplomă de licență, aceea de profesor.

Profesionalizare înseamnă minim trei ani de școală și practică, după cei trei sau patru ani de facultate. După sistemul medicilor rezidenți. Cursuri riguroase care să te facă pedagog, educator și practică supervizată de un profesor titular la clasă, fără drept de a preda, pînă nu ai absolvit cursurile și pînă nu ai dat un examen specific de încadrare. Plătit, evident.

Profesionalizarea înseamnă să-i selectezi și să-i angajezi pe cei care vor să practice meseria de profesor din pasiune. Însemnă să-i pregătești pentu asta și să-i susții. Să educi societatea astfel încît să înțeleagă că pasiunea și munca bine făcută vor fi bine plătite.

În al doilea rînd – descentralizare. Asta înseamnă că profesorul va fi angajatul școlii, nu al inspectoratului/ministerului. Este anagajat, evaluat, tras la răspundere de către angajator, adică de școală, nu de o entitate care nici măcar nu îl cunoaște. Sigur, în teorie așa este și acum, dar asta e doar teoria. În fapt, conducerea școlii are doar funcție de execuție, ia doar deciziile care-i sunt transmise de Inspectorat. În fapt, directorii școlilor sunt directori doar în schema de personal.

Evident că descentralizarea începe cu demiterea tuturor directorilor. Managementul școlilor trebuie să fie eficent, eficace și să răspundă tuturor cerințelor de competență și etică profesională. Concursul de ocupare al posturilor de directori va fi organizat de o entitate independentă. La concurs poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile de angajare, evident oricare dintre vechii directori.

Descentralizare înseamnă că profesorul va fi angajat direct de școală și va avea contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Va dispărea examenul de titularizare pe post, care nu e altceva decît un mod de-a umili și controla profesorii. Ce poate fi mai aberant decît să dai în fiecare an examen de angajare pentru un post de suplinitor? Să fii mutat dintr-o școală în alta în fiecare an? Ce poate fi mai nociv pentru elev, decît să aibă alt profesor în fiecare an, fiecare profesor cu metoda și stilul lui?

Examenul specific de angajare va fi atît din materia pe care o predai, cît și din profesia de educator. Nu e suficient să știi matematică, trebuie să știi și cum să-i înveți pe copii matematică, trebuie să știi cum să-i educi, trebuie să-ți faci meseria cu pasiune. Pentru că în funcție de asta:

În al treilea rînd – salarizare diferențiată. În funcție de competențe, evident. Iar evaluarea fiecărui profesor nu poate fi făcută decît în școala care l-a angajat, în funcție de criteriile pe care aceasta le-a stabilit. Nu poți evalua, la nivel de Inspectorate, profesori care educă copii din zone defavorizate, în același fel și după aceleași criterii, ca pe profesorii care educă copii din școli de top. Plătești mai bine un profesor care are rezultate mai bune decît colegul lui care lucrează în aceleași condiții, nu ca pe unul care lucrează în condiții infinit mai proaste.

Pentru că asta este realitatea, diferențele dintre școli sunt în multe cazuri foarte mari. Și asta din cauză că se practică, la nivel de politică educațională, segregarea. În funcție de clasă, condiție socială, influența părinților, stare materială, religie, rasă. Astfel că a patra condiție va fi:

Desegregarea. În mod ciudat, există un ordin al ministrului care interzice segregarea elevilor. Este o glumă proastă, cam ca orice ordin de ministru care se dă pentru că trebuie, dar nu mai interesează pe nimeni dacă se respectă sau nu. În linii mari, nu mergi la altă școală decît cea din zona de reședință. Este foarte simplu de aplicat, statul știe exact unde locuiești, la fel cum știe că îți duci copilul la altă școală. Așa că e suficient să pui în aplicare ordinul ăla. E suficient să nu înscrii copilul la altă școală decît cea de reședință. Desegregarea va face să dispară conceptul de școală bună – școală proastă. Toate școlile vor fi bune, pentru că nu vei avea școli în care faci alfabetizare în clasa a V-a cu copii de care nu ți-a păsat. Nu vor exista profesori repartizați la școli în urma unui examen dubios, vor exista profesori angajați direct de școală, care va avea autonomie și va fi independentă administrativ. Școală care va putea să concureze, de pe poziții de egalitate cu oricare altă școală, la poziția de școală de top, școală bună. Astfel că orice copil din orice școală va avea aceeași șansă, din punct de vedere a ofertei educaționale.

În ultimul rînd – școli sigure și autonome. Asta înseamnă că părinții, media, societatea în general, cît și elevii, nu decid în ceea ce privește actul educațional. Nu fac parte din consiliile de admistrație, sau din alte consilii și comite, nu evaluează profesori. Școlile trebuie conduse de profesioniști, nu prea este nimic de explicat aici. Contează evident feed-back-ul elevilor, relația cu părinții, colaborarea bună cu ei, dar va decide fiecare școală cum face asta.

Înseamnă și că profesorii sunt independenți și nu se pot face presiuni asupra lor, din nici o direcție, părinți influenți, directori, Inspectorate, Minister. Pentru asta trebuie o lege, astfel încît orice încălcare a ei să fie clar reglementată.

Înseamnă și că profesorul este profesor, nu portar, nu infirmier, nu body-guard. Școlile vor avea în schema de personal posturi de medic, psiholog (nu consilier școlar), infirmieri, paznici etc. Personalul auxiliar și nedidactic este la fel de important, dacă vrem să avem o școală sigură, în care copiii să învețe și să fie protejați.

Poate toate ideile asta-s varză. Poate sunt alții, cu alte idei mult mai bune. E perfect, deocamdată sistemul de învățămînt e cam varză, orice e mai bine. Orice îi face pe copii să meargă cu plăcere la școală, nu ca-n piesa aia de teatru, să se întrebe eu de ce mă duc la școală.

(foto – wall Selma Dragoș și Copilul care nu știa de ce merge la școală)

Leave a Comment