Copilul care nu mai voia la școală

Probabil că fiecare o să vădă altceva în piesa Selmei Dragoș, Copilul care nu știa de ce merge la școală. Fiecare va crede că celălalt este un pic mai mult responsabil, un pic mai mult vinovat: profesorii, mai mult decît părinții, părinții, mai mult decît Sinistra Ministra, Sinistra Ministra, mai mult decît Școala, Școala mai mult decît copiii, copiii, mai mult decît toți ceilalți la un loc. Dar, cînd vor înceta să caute vinovații, un lucru îl vor vedea cu toți la fel, fără contradicții, fără dubii, fără ochi dați dramatic peste cap: piesa Selmei Dragoș, Copilul care nu știa de ce merge la școală, este imaginea sistemului de educație din România, exact așa cum este el. Fără să fie cosmetizat, fără să fie urîțit mai mult decît este el urît, fără să scoată în față altceva decît copilul. Chestia aia fragilă și vulnerabilă în capul căruia ne băgăm toți, cu nonșalanță și plini de bune intenții, picioarele.

Pentru cine nu știe, Selmei Dragoș este Selma Dragoș, iar Copilul care nu știa de ce merge la școală este piesa de teatru pe care Selma a scris-o după un atelier cu copiii și părinții lor la Zalău. Ieri, piesa ei a avut o repetiție cu public la #Reactor și pentru că Selma e prietenă cu nevastă-mea, nevastă-mea a fost invitată. Mergem și noi la piesea Selmei, întreabă ea vineri? Vedem, răspund, pentru că e cald și am cîteva beri reci în frigider. Duminică, de nicăieri, întrebarea, no, ce facem, bă, mergem? Unde, mă fac eu că nu știu? La piesa Selmei. Nu mai bine stăm la răcoare aici? Nu. Eu vrea să merg. Vreau să știu de ce.

Selma are multe proiecte, în multe școli. Selma știe. Ca toți cei implicați în proiectul ăsta, știe, a văzut, a simțit. Pe pielea ei, ce înseamnă să ai un copil, sau doi, sau zece, pe care trebuie să-i trimiți la școală în România. Toți știm, de la părinți la ministru. Și-atunci, dacă toți știm, dacă toți vedem, toți am simțit-o, de ce doar Selma întreabă de ce merg copiii noștri la școală? De ce doar Selma se uită la copiii din jurul ei și vede adulții traumatizați, bulversați, castrați, depersonalizați și conformiști de peste cîțiva ani? De ce doar Selma vede roboții?

Sigur, a fost și Leave the kids alone, dar mr. P.F a identificat o mică parte a problemei, teacherșii. Cea mai mică partea a problemei.

Pentru că, din foarte multe motive, dintre care cel mai evident este că Sistemul e ceva foarte abstract și pe care nu poți pune mîna, problema sunt părinții. Să nu înțeleagă cineva că asta spune Selma în piesa ei. Selma spune totul în piesa ei. Eu, care nu-s Selma, adică nu am scris și regizat piesa asta, pot să spun ce vreau eu. Independent sau nu de piesă.

Iei un copil. Îl treci pe buletinul tău. Îl crești cum ai tu chef, pînă la 7 ani. Faci ce vrei tu cu el, pînă la 7 ani. Chestii nasoale tuturor celor care încearcă să îți spună ce să faci cu el. Unde să-l duci, ce să-i dai să pape. Foarte nasoale, multe cuvinte cu F și P. P de la pauză, ar zice Selma. Îl faci o extensie a ta. Un tu mai mic și mult mai bun, pentru că, paradoxal, știi foarte bine ce e rău și ce e bine, chiar dacă ești o jigodie. Sigur, majoritatea suntem oameni mișto, dar există printre noi și cîteva jigodii. Puține, foarte puține, dar există. Și ele, jigodiile, nu își învață copiii să fie jigodii. Nici vorbă. Le spun copiilor ce e bine și ce rău, ce e frumos și ce e urît. Îi învață să vorbească frumos, să nu fie obraznici cu adulții, să nu fure jucăria celuilalt copil. Iei copilul și îl faci o mică operă de artă, o capodoperă.

Iar la 7 ani îl dai la școală. Sunt Alex, am 7 ani, ieri a fost ziua mea. Doamna m-a învățat să vorbesc urît. Doamna m-a obligat să cînt. Doamna mi-a spus că-s prost. Doamna m-a lăsat să dorm în pauză, Doamna mi-a dat buline roșii. Doamna e mișto, doamna e cool, doamna e o scorpie. Nu mai vreau să cînt, nu mai vreau să dorm, nu mai vreau la școală!

Iei un copil, 7 ani faci ce vrei cu el, îl duci la școală și la 8 ani ți-l dau acasă defect. Îl repari, îl trimiți la școală, ți-l strică iar, îl repari și mai bine, ți-l strică și mai rău, le arăt eu, îl resetezi la setările din fabrică. Și tot așa, cîțiva ani, pînă ajungi la concluzia că-i mai simplu să-l stricați și să-l reparați împreună. Pînă nu mai știe nici dracu cine a fost, ce vreți să faceți cu el. Pînă cînd copilul nu mai există. Pînă cînd copilul este ce ai vrut tu să fie.

Adevărat, Sinistra Ministra le dă profesorilor ochelarii de distanță, prin care profesorii văd ce vrea Sinistra Ministra să vadă și dacă nu-i ții pe nas tot timpul, Sinistra Ministra te pune la punct. Isejeul te pune la punct. Colegii tăi, care nu s-au întrebat niciodată cum se vede școala fără ochelarii de distanță, te pun la punct, părinții te pun la punct și copiii te pun la punct, pentru că asta i-au învățat toți să facă.

Adevărat, Sinistra Ministra nu s-a gîndit niciodată să facă o școală de profi. La ce bun? Doar faci o facultate, faci un modul pedagogic de 30 de credite și ești profesor, da? Ce trebuie să știi în plus, știi de zece materia pe care o predai, nu ajunge? Orice prost poate fi profesor. Orice prost poate să facă educație.

Adevărat, orice prost poate să facă educație, dar educația oricărui prost e o prostie.

Adevărat, Sinistra Ministra a inventat birocrația și aparența. A inventat Portofoliul, examenele sofisticate și o grămadă de termeni complicați și goi de esență. Adevărat, a reușit să descentralizeze sistemul, centralizîndu-l și mai mult. A reușit să pună accentul pe elev, altfel încît elevul să nu mai conteze deloc.

Adevărat, Sinistra Ministra respectă regula, scrie cu â din a și spune nu fii obraznic, uneori.

Adevărat, tot ce altceva ai vrea tu să spui, totul e adevărul adevărat.

Dar nu-ți face iluzii, principalul responsabil pentru copilul tău ești chiar tu, părintele lui. Mă-sa sau tac-su. Alfa și Omega. Tu, singurul care deține adevărul absolut atunci cînd e vorba de copilul tău. Tu, cel care îi spui înjurînd copilului că nu e frumos să înjure. Tu, care îți pui rapid ochelarii de distanță de la Ministra Sinistra, pentru că e mai comod să-i spui copilului nu, decît să-i explici de ce nu. Tu, care îi spui copilului că Doamna e vai curul ei, deci proastă, în timp ce el este foarte deștept, pentru că tu ai bani. Tu care ai pretenția ca toți profii să își sacrifice proprii copii ca să ofere gratis educație de calitatea copilului tău deștept și frumos. Tu, care, concomitent cu asta, știi cel mai bine matematică, română și sport, dar n-ai timp să-l înveți pe copilul tău matematică, română și sport, așa că le scrii pe whatsapp profilor că-s proști pentru că nu știu matematică, română și sport.

Tu, care îți iubești atît de mult copilul, încît habar nu ai ce înseamnă să îți iubești copilul.

Tu, pentru că ți-ai asumat voluntar rolul de Alfa și Omega și acum nu o mai poți da la întors. Pentru că Alfa și Omega nu o e glumă proastă, nu e o chestie pe care o poți învîrți cum vrei tu. Alfa și Omega este responsabilitatea supremă. Alfa și Omega nu se trage pe cur și nu dă vina pe profesori. Alfa și Omega își asumă totul, pentru că Alfa și Omega e totul și orice prost de prof de filosofie îți spune că tot e tot, doh, și nu există nimic în afară, nu există nimic înăutru, dar asta e un pic mai complicat, nu ți-o spune orice prost de prof de filosofie.

Adevărat, dar nu-ți face iluzii, copilul nu mai merge la școală din vina ta. Și știi de ce? Nici nu scriam cîtamai polologhia, dacă nu era atît de mișto piesa Selmei. Scriam doar atît: pentru că, pentru copilul tău, ești Alfa și Omega. Atît de radical și atît de categoric, încît nimeni și nimic nu-l vor mai putea dezamăgi vreodată. Este exclusiv privilegiul tău.

Copilul nu mai merge la școală pentru că ai fost Încrederea și însăși Încrederea l-a dezamăgit. Abia după asta vin Sistemul, Școala, profii. Pentru chestia aia fragilă și ușor de distrus tu ești totul. Sistemul, Școala, profii nu există.

Tu, care acum mă bagi în mămica care m-a născut și educat la fel de mișto cum îți educi și tu copilul, ai putea să te duci la piesa Selmei, care nu îți va spune toate chestiile oribile de mai sus. Nu e atît de radicală ca mine. Nu are atîta dreptate cîtă pretind eu că am. O să rîzi un pic de Sinistra Ministra și de accentul părinților împreună cu actorii foarte mișto din piesa Selmei. Dar dacă o să ieși rîzînd din sală, prietene, ești unul dintre ăia de mai sus. Hai pa.

Leave a Comment