Un protest atît de mic

Nu e în regulă să spui nimic (rău) despre cei care au participat la mitingul PSD de sîmbătă. Nu e moral, nu e etic, nu e corect politic. De acord cu asta. Vorba unui clasic în viață, unul care propagă zilnic înțelepciune la A3, toți suntem niște nimeni în drum, hateri de facebook, situație în care ne-am acoperi de ridicol, ridiculizîndu-i. Egali din naștere, șansa celui născut în Teleorman, într-o familie de căldărari,  e mai egală decît șansa ăluia născut în Cluj, într-o familie de medici.

Putem să acționa pentru unitate, înțelegîndu-i, ajutîndu-i, așa cum, ipocrit, ne învață un alt guru al presei. Nu e deloc bine să contribuim și noi la prăpastia dintre cele două, trei sau patru Românii, state, paralele sau perpendiculare, societăți, grupuri sau bule. Total de acord și cu asta, dar pînă să validăm, de fapt, ceea ce negăm în discursuri pînă să înțelegem cine i-a făcut așa și dacă e rău sau bine că asta sunt, eu m-am întrebat cum ar fi să trăiesc într-o Românie în care toți cetățenii, mai puțin eu, să fie exact ca ei.

Nimic altceva, gay, unguri, evrei, liberali, nihiliști, poezie, muzică, asfalt, apă caldă, parfum franțuzesc, ciorapi de mătase, copaci, stînci, rîuri, pune tu ce vrei și ce e important pentru tine aici. Chestiile pentru care ți-ai zis măcar o dată că merită să te ridici din pat dimineața. Doar masa compactă de cetățeni voioși și admirabili pe care-am văzut-o toți în piață. Peste tot, pe stradă, în cafenele, școli, universități, parcuri, benzinării, păduri, catedrale și, de ce nu, Operă, tot e clădirea aia bine plasată în apropierea promenadei egalitariste. Doar ei și un Partid care, inevitabil, nu ar mai putea să existe fără ei.

Mi-am răspuns. Fucking not. Probabil că nu pot fi suficient de tolerant. Sau poate e doar o chestie de gusturi, îmi place altceva și nu e nimic rău aici. Prefer să trăiesc în altfel de lume. Cît o mai fi existînd din ea. Dacă, prin absurd, m-aș trezi mîine într-o Românie plină doar cu astfel de cetățeni, la amiază aș fi la vama Borș.

Și cred că fix atunci cînd le arătăm toată compasiunea și înțelegerea noastră condescenentă, cînd spunem, din vîrful buzelor, că nu e vina lor, că sunt niște victime ale unui sistem abject, îi tratăm tot ca pe o masă depersonalizată de encefali nevertebrați. Comitem o grosolană eroare de judecată. Din motive și interese diferite ei sunt cei care au votat și susțin în continuare, chiar dacă au imaginea dezastrului impregnată pe retină, un partid nociv și lipsit de scrupule. Un partid care distruge tot ce a mai rămas intact, tot ce a reușit o minoritate de cetățeni admirabili să contruiască în țara asta. Oricît aș încerca, tot nu pot să-i văd în postura de victime. Nu reușesc să mă simt vinovat pentru ce gîndesc sau cred. Pentru că ei servesc un regim care devine tot mai absurd, totalitar și lipsit de empatie. Un regim pentru care fiecare cetățean nu este altceva decît utilitate, posibilă utilitate sau nimic. Îl servesc și-l fac posibil. Fără va ei să-l valideze, Partidul ar dispărea într-o lună.

Nu ei sunt victimile. Victimele sunt cei care acceptă, din motive și interese diferite, ca destinul lor să fie determinat de cei care, cu înțelegere și recunoștință, ne-au arătat sîmbătă cine-i Șefu.

Leave a Comment