Un non-poet, nescriitor adevărat, Bob Dylan

Cel puțin bizară afirmația candidatului Mircea Cărtărescu la Premiul Nobel:

Nimeni nu contestă că e un mare poet și un geniu muzical (eu l-am și tradus, uite coperta!) Dar mi-e atat de milă de scriitorii adevărați, Adonis, Ngugi, DeLillo și alți 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simți acum?

Înainte de a intra pe fondul problemei, fac o mică corecție. Atît de mică cît distanța dintre “mare poet” și “poet uriaș”.

Iată ce spunea Mircea Cărtărescu la lansarea cărții de poeme traduse din Bob Dylan în 2010. Pun întreg citatul pentru că susține (și validează) retroactiv motivarea juriului care a acordat în acest Premiul Nobel pentru Literatură.

Am tradus cu o bucurie care sper că se vede în texte. Am încercat să fiu absolut fidel textului original, dar să-i dau şi o anume flexibilitate în româneşte. Nu e Cărtărescu, e Dylan. Iată ce-am avut minut de minut în minte pe când traduceam. Cărtărescu e doar instrumentul prin care Dylan poate străluci în limba română, îmi spuneam. Şi totuşi cititorul foarte familiarizat cu frazarea mea o va putea recunoaşte şi în aceste o sută de poeme din Dylan, căci e inevitabil să fie aşa. Tot ce pot să sper e că ea nu supără, că e doar un element de fundal, poate o umbră necesară. […]
Să traduci lyrics, chiar cele ale unor compozitori recunoscuţi ca (mari) poeţi precum Bob Dylan, Lennon-McCartney, Paul Simon sau Frank Zappa, ar putea părea o acţiune deznădăjduită …dacă versurile muzicii folk-pop-rock nu ar da atât de bine când sunt puse pe hârtie. Dacă nu ar apărea atât de consonante cu poezia de azi, scuturată de podoabe. Dacă însuşi faptul că le lipseşte muzica nu ar face textele mai enigmatice. Dacă, lipsite de splendoarea hainei muzicale, n-ar fi atât de impresionante în sărăcia lor de multe ori înşelătoare. Dacă, în cazul de faţă, textele n-ar fi de Bob Dylan, un poet uriaş, chiar şi-n lipsa muzicii, cum sper că vă veţi convinge.

Sintetizînd, “Bob Dylan este un poet uriaș, dar mi-e milă de scriitorii adevărați“. Nu se schimbă ceva nici dacă Bob Dylan este “doar” un mare poet.

O să trec rapid peste lipsa de eleganță și curtoazie a afirmației. Un candidat se poate exprima într-un singur mod la adresa contracandidatului care a cîștigat: apreciativ. El poate doar să-l felicite. Sau să tacă. Reacția sa nu este obligatorie și nici într-un caz necesară.

Mircea Cărtărescu este un mare scriitor român și profesor universtar, așa că-mi vine greu să cred că nu știe ce înseamnă “scriitor”, atunci cînd face distincția neechivocă, nedreaptă și stupidă dintre un scriitor și un poet. A știut și știe. A tradus poeți, a citit poezie, este el însuși poet. Niciodată, pînă acum, nu a scos poezia din literatură, nu a plasat  în mod deliberat poeții în afara sintagmei “scriitori adevărați”. Nu i-a declasat, ridiculizat și bagatelizat.

Acum a făcut-o.  În opoziție, însă,  cu juriul care a dat premiul Nobel pentru literatură  unor mari poeți: Yeats, Eliot, Neruda. În logica lui Cărtărescu, trebuie să o spun, nici  Yeats, Eliot sau Neruda nu sunt scriitori adevărați. O ard și ei pe-acolo, prin preajma sfintelor incinte, cum zicea un alt non-literat, Leonard Cohen. Își fac de lucru. În timp ce scriitorii adevărați scriu romane. În timp ce mitul devine reportaj.

Nu cred că o evidență trebuie explicată. Nu cred că o bazaconie trebuie validată. Nu ai ce să combați, critici sau justifici în acest caz.  Poezia, chiar dacă domnului Cărtărescu nu-i place, există și este literatură. Poeții, chiar  în competiție cu romancierii și alți candidați, există și sunt scriitori adevărați.

Iată de ce nu-l pot lua în serios pe Mircea Cărtărescu. Iată de ce cred că afirmațiile sale de pînă acum nu sunt decît expresia unei frustrări, justificate, poate, dar nu mai puțin nedrepte. Dintre toți cei care pot să critice decizia din acest an a juriului, Mircea Cărtărescu este cel mai puțin îndreptățit să o facă. Pentru el, Bob Dylan este un poet uriaș. Adică un scriitor uriaș.

Nu este singurul. Există și alte voci care-l consideră pe Bob Dylan un mare poet. Sara Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze, de pildă.

Bob Dylan e un mare poet, pur și simplu. Este un mare poet, în măreața tradiie a limbii enleze. V-aș recomanda sa ascultați Chimes of Freedom, altă piesă ar fi Visions of Johanna. Dar aș sugera să începeți cu Blonde on Blonde, din 1966.

Cred că aici e problema, și în același timp explicația. Succesul uriaș pe care l-a avut în calitate de cantautor a pus în umbră poetul. Sigur, dacă facem greșeala pe care o fac toți cei care contestă decizia juriului: să nu mai vedem poetul din cauza cantautorului.

Poetul Dylan nu trebuie comparat nici măcar cu alți poeți. Dacă totuși vrem să-l comparăm cu cineva trebuie să-l comparăm cu Sappho și Homer, cu aezii și cu menestrelii, cu însăși nașterea poeziei. Dylan a rămas acolo. La poezia cîntată, naivă, dacă o raportezi la lirica modernă, simplă și directă. Această involuție, aceasta implozie are toate dezavantajele posibile. Dar și un avantaj mai puțin evident: ne oferă chiar corpul ambulant al poeziei. Holograma versurior cîntate. Imaginea clară, frumos colorată, originală și extravagantă a primilor poeți. Asta a premiat Academia Suedeză, pentru asta a primit Bob Dylan Premiul Nobel pentru Literatură.

…for having created new poetic expressions within the great American song tradition

Nu cred că Academia Suedeză a greșit sau că s-a făcut de rîs. Cred în schimb că a scos literatura din chiar sedimentarea ei în concept. A forțat  granițele  unui elitism anacronic. A sesizat corect un fenomen atît de simplu: dacă nu e accesibilă oricui, literatura e condamnată să dispară. Acadamia Suedeză știe foarte bine ce a fost poezia la început și, mai ales, spre ce se îndreptă ea.

Poezia a început cu poeți ca Bob Dylan. Chiar dacă nimeni nu le mai cunoaște numele. Chiar dacă versurile lor s-au pierdut în neant, nu au fost mai puțin poeți. Dacă ar mai exista, aezii s-ar numi Bob Dylan,  L. Cohen, Serge Gainsbourg, Tom Waits.

 

Later edit:

Iată poziția mea definitivă, după ce peste noapte (un sfetnic bun) am cântărit toate argumentele pro și contra: este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură! Literatura nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influențelor și schimbărilor, o oglindă a lumii așa cum e ea în fiecare moment. Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultura pop, spre stradă, spre altceva și altfel nu poate fi decât fericită. În personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de tradiție populară și tradiție a modernității poetice, îmbinare de Woody Guthrie și Dylan Thomas, posibilă numai prin mijlocirea unui uriaș talent.

Mircea Cărtărescu, pă facebook.

3 Comments

  • koga ion.escu
    October 14, 2016 at 7:45 am

    bine punctat (deşi aş fi preferat fără analogie); oricum nu aveam chef să scriu ceva despre, însă mi-am zis că ar fi bine să; după ce am citit punctul tău de vedere, mi-a trecut chiar şi dramul de entuziasm – nimic în plus de spus (nu că ar conta vreodată ce credem noi).

    • A. D. Pop
      unQpop
      October 14, 2016 at 9:59 am

      am scris înainte de later edit. după, scăpai și de analogie.

      • marinescu victor
        November 16, 2016 at 10:07 am

        Bob Dylan a luat premiul Nobel si a tacut in timp ce marii scriitori vorbeau despre premiul Nobel. pai asta spune multe despre literatura contemporana. in concluzie, situatia e de cacat, iar Bob stie asta, nu insista.

Leave a Comment