Triumful isteriei. Cine l-a împușcat pe Gustave le Bon

În România s-au petrecut multe crime, cel puțin la fel de oribile ca cea de la Caracal, dar niciodată pînă acum mecanismele care declanșează isteria în masă nu au fost activate atît de bine. Fenomenul este mult mai extins decît a fost în cazul Colectiv, mult mai periculos, dar la fel de inutil. După ce justițiarii se vor liniști, totul va fi la fel în România.

Pentru că fiecare celulă a societății identifică un vinovat, îl judecă sumar și îl execută, dacă se poate cît mai dureros. După execuție, constată că nu-i deloc satisfăcută. Că e prea puțin. A murit un om, trebuie să radem complet clasa socială din care face parte criminalul. O rade și pe aia, apoi se duce liniștită la culcare, a rezolvat problema.

În cazul de față, cei rași sunt polițiștii. Toți polițiștii, pentru că toți polițiștii sunt vinovați și la fel, cum ne explică doct un bloger de succes. Generalizările, care în esență sunt erori de logică, mecanisme de gîndire irațională, devin argumente valide și raționale, iar cei care le evită, cei care nu se lasă atrași în capcana asta sunt idioți și complicii criminalului.

Doar că dimineața, după ce ne-am trezit, privim în jur și vedem că totu-i la fel. I-am ras pe polițiști și pe susținătorii lor, am mai ras pe lîngă ei și ceva politicieni, nu pe toți, dar totu-i la fel. Societatea noastră-i la fel, sistemul, bine-mersi la locul lui. Moment în care celula constată că nu a fost suficient de eficientă și mai rade ceva. Extinde și mai mult cercul vinovaților, avînd totuși grijă să nu se apropie prea mult de celulele vecine și prietene, de ea însăși.

Și tot așa, alți vinovați, alte execuții, aceleași consecințe, România pe care o știm. Pentru că, tot ce am făcut, a fost să ne isterizăm la comandă. Fiind vorba de un caz colectiv, ne-am isterizat colectiv. Am făcut ce face orice isteric, am plîns, ne-am emoționat, am țipat la toată lumea, am alergat în curul gol pe stradă, le-am dat cu bîta în cap celor pe care i-am întîlnit și am pretins că acționăm corect, moral, legitim și rațional. Că am identificat corect responsabilii și am rezolvat problema.

Doar că niciodată isteria nu rezolvă nimic niciodată, iar noi nu am făcut decît să o amplificăm. Pentru că asta face isteria. Amplifică orice problemă, complică orice situație și elimină din sistem toate elementele sănătoase. Le păstrează doar pe cele viciate, bolnave, singurele utile. Practic, este doar un mecanism de decompensare. Nimic mai mult.

Are, deci, acest avantaj. Pînă la urmă, isteria calmează. Liniștește și liniștește în primul rînd conștiința, iată, am făcut ceva, putem dormi mai departe. Istericul se va liniști ori cînd își va fi atins scopul, ori cînd va obosi. Problema nu va mai conta. Va aștepta următoarea criză, ca să rezolve o altă mare probleme. În același fel.

Și în toate cazurile în care isteria a fost declanșată, a fost declanșată de blogeri, influenceri, etc. De mediul online. Mai puțin de media. Media, în forma ei clasică, TV, radio, presă tipărită nu mai poate nimic. Induce emoția necesară, dar nu permite interacțiune directă. Individul intră în contact cu emoția personal și limitat. Nu există modelul celorlalți care să o amplifice, să o întrețină. Nu există mimetism. Așa că se stinge înainte de-a deveni isterie. Online, se propagă aprope instantaneu, pentru că există toate condițiile să se propage.

Influencerii preiau emoția și o prezintă, după o necesară adaptare, unui public incapabil să raționeze în mod individual, outside the box. Pentru că emoția este foarte puternică, iar influencerul i-a setat din timp să reacționeze așa. I-a selectat din timp, a eliminat din target pe toți cei care manifestă spirit critic.

Emoția nu este prezentată niciodată în starea ei brută, fără nici o concluzie, iată, emoția, ce părere aveți? Influencerul va spune întotdeauna ce părere are despre subiect. Nu va propune niciodată o temă de discuție, va prezenta o concluzie. Și o va prezenta publicului specific, celor pe care i-a setat din timp, i-a pregătit din timp pentru reacția potrivită la emoția utilă. Va identifica vinovatul și îl va expune.

Nu în ultimul rînd, pentru cei cărora li se livrează emoția există o singură opțiune: să se lase copleșiți de ea, să o amplifice, să spună în ce fel îi afectează. Este momentul în care se instalează isteria. Nimeni nu poate să reziste la asta. Dacă ești acolo, dacă ești în target, cedezi. Nu ai altă opțiune. Nu faci nimic greșit, pur și simplu, psihicul uman nu rezistă la asemenea bombardamente afective. Cînd toți plîng în jurul tău, începi și tu să plîngi. Cînd ești într-o gloată, faci ce face gloata, chiar dacă ce face gloata contravine flagrant principiilor tale.

De aceea pe Gustave le Bon l-au împușcat influencerii. Ei încearcă să inducă ideea că te poți manifesta liber în cazurile în care îți livrează emoția. Ei spun că îți poți exprima părerea, unii, cei mai inteligenți și mai perverși dintre ei, chiar te încurajează să o faci, dar întotdeauna vei fi singur, vei fi copleșit de gloată. Dacă ai fi în piață, ai fi linșat, dar la fel de util și atunci. Prezența ta acolo le va abate celorlalți atenția de la scop. Întotdeauna există unul. Niciodată isteria nu este declanșată fără un scop precis.

În cazul influencerilor, scopul este clar. Banul. Cick-uri convertite în bani, followeri convertiți în bani, cititori convertiți în bani. Cînd vrei să scoți bani din blog, ți-ai pierdut libertatea de a scrie ce vrei, despre subiectele pe care le dorești. Cînd vrei să scoți bani din blog, trebuie să scrii despre anumite subiecte. Despre cele care vînd. Despre cele care sunt purtătoare de emoție. Despre cele care pot declanșa isteria care, odată trecută, ne liniștește conștiința. Ne facem să dormim liniștiți, pînă la următoarea emoție.

Rațiunea nu vinde, calmul nu vinde. Soluțiile raționale nu vînd, asumarea nu vinde, luciditatea nu vinde. Nu au vîndut niciodată. Încercați să vindeți pe blog: hai să discutăm calm, rațional și cu argumente ce putem face în problema asta. Încercați să vindeți apoi: toți polițiștii sunt la fel, hai să-i futem în gură, ne omoară copiii, pentru că refuză să schimbe sistemul, nu își demască corupții corupții. Mai băgați înainte și un să-i fut în gură pe toți polițiștii și un toți cei care nu-s de acord cu metoda asta sunt niște imbecili, după. Comparați apoi rezultatele.

În cazul Caracal, sunt polițiștii, că nu vor să schimbe sistemul. În cazul Colectiv, sistemul, la modul foarte general. Să plece guvernul, politicienii, dar să fie pedepsiți medicii responsabili. Nu a cerut nimeni să fie resetat la zero sistemul de sănătate. Logic, fără medici nu prea putem trăi. Fără polițiști, putem. Putem desființa mîine Poliția, complet și de luni să facem alta. Nu cred că ar vrea să trăiască cineva măcar o zi fără Poliție.

Sigur, în afară celor a căror viață s-a terminat cînd a murit Alexandra. Cei care au aflat la știri că a fost și acum lumea lor s-a terminat. Cei care își frîng mîinile pe bloguri, își rup părul din cap și îi fut în gură pe toți polițiștii. Pe toți politicienii. Pe toți cei care nu vor să fută pe nimeni în gură. Ei pot trăi foarte bine și fără Poliție, ce mai contează, suferința i-a distrus complet. Ei nu mai au deja o viață. Viața lor s-a terminat odată cu viața Alexandrei. Cel puțin pînă cînd isteria îi va liniști.

Leave a Comment