Trei sute plus minus. Pe-acolo

Vă mai amintiți, cam ăsta ar fi trebuit să fie numărul celor care să ne reprezinte, dacă s-ar fi respectat celebrul referendum? Și uite cum un om cu o viziune, hulit și contestat ca toți oamenii cu viziune, încearcă să justifice importanța celor trei sute.

Vorbesc desigur de sper că celebrul de-acum încolo, inenarabilul Daniel Barbu Alde:

Meseria de politician este grea în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decît misiunea unui soldat în Afganistan

S-au grăbit toți să-l ridculizeze. Pe nedrept spun eu, pentru că nimeni nu a fost dispus să facă un efort mimin pentru a-l înțelege pe domnul senator. L-am făcut eu, pentru că oricum e sîmbătă, deci week-end.

În primul rînd, Daniel Barbu a simțit pe pielea lui riscul și frumusețea intervențiilor cvasi-militarizate atunci cînd i-au zgîriat hispterii mașina. Există zvonul că i-au dezumflat și o roată, dar nu putem fi siguri. Se poate ușor presupune că acela a fost momentul în care a avut loc schimbarea, transformarea, avatarul lui Daniel Barbu.

Există momente (unice) în viață cînd totul se iluminează brusc. Nu neapărat prin mijloace manuale. Se poate întîmpla și în urma unei revelații autentice, pe filiera budistă, dar evident că nu e cazul în cazul Barbu. El s-a iluminat doar un pic, dar fix de cît a fost nevoie. A înțeles că meseria lor (a parlamentarilor) trebuie să fie riscul. A înțeles că trebuie, musai trebuie să fie 300 și să moară la Thermopylae. Pentru că lui i-a venit ideea, el va fi Leonidas.

Vă întreb, deci, ce este rău în asta? În ce măsură pericolul este inventat? Nici măcar nu putem vorbi de risc, în cazul lor. Ci de certitudine. Cei 300 conduși de Leonidas Barbu vor să blocheze o trecătoare ceva, să-i blocheze acolo pe proști pînă ne trezim și noi și ne luăm țara înapoi. Se sacrifică pentru noi. Și noi în loc să le facem ghiozdanul facem mișto de Barbu.

Barbu care fix asta ne spune, printre rînduri, evident și dacă suntem dispuși să avem răbdare și să-l citim cu atenție. Ce dracu, doar nu-i un poet fracturist care trebuie citit cu pixul în mînă. Chiar dacă se exprimă metaforic. E doar Barbu, omul care nu-și permite luxul să gîndească, ocupat fiind cu acțiunea. Barbu vrea să-i aleagă pe cei mai buni dintre ei, aproximativ  300 de răcani, plutonieri, căpitani și desigur generali și să-i ducă să moară pentru patrie, spune clar omul, în Afganistan. Este sigura variantă posibilă. Am exclus-o, ad hominem, pe cealaltă singură variantă posibilă, aia că omul e pur și simplu imbecil.

Să încercăm deci să ne înțelegem conducătorii. Va fi un exercițiu lung, epuizant și interesant. Vom înțelege că la un moment dat i-am iubit, înțeles și investit cu toată încrederea noastră. Nu e vina lor că povestea s-a terminat prost.

Leave a Comment