Trei smardoi, prințesa și-o filmare

Știm deja șirul evenimentelor. Doi adolescenți au călcat în picioare alt adolescent, în timp ce fosta lui iubita (actual prințesa ofensată) filma scena. Cineva a pus filmarea pe facebook. Pentru că șocul și senzaționalul sunt sloganurile noastre preferate  filmarea a devenit virală. Smardoii au fost arestați, trimiși în judecată pentru tentativă de omor, victima, Alexandru Mureșan, a ieșit ușor  tamponat din spital și a dat un interviu, oamenii și-au spus, ca de obicei, părerea pe fb. Știrea, blurată pentru menajarea sensibilităților și cîteva explicații aici.

Ce nu știm, sau ne facem că nu înțelegem.

În primul rînd, incidente de acest fel sau chiar mai grave se întîmplă tot timpul. La Cluj, la Vaslui, Paris, New-York sau în București. Peste tot, în marile orașe, oamenii își sparg, competent și eficient, mutrele. De foarte puține ori au și un motiv pe care ai putea măcar să-l înțelegi chiar dacă nu-l poți accepta.

Poate nu știți ce se întîmplă pă la sate. La știri ajung doar cazurile de omor, dar oamenii ăia-și sparg reciproc și sistematic fețele de fiecare dată cînd se adună la o petrecere. La genul ăsta de  distracții nu se amuză nimeni dacă nu-i și nițică bătaie. Suntem o națiune violentă, chiar dacă nu ne place asta. Violența pe care-o vedem în jurul nostru și pe care o condamnăm formal, nu este decît pretextul pentru a fi în continuare violenți. Vă puteți distra aruncînd un ochi aici. E? Ce ar fi făcut majoritatea celor care au distribuit videoclipul în locul celor doi bătăuși? Iar ei măcar aveau un motiv, logic din punctul meu de vedere, justificat în mintea lor îmbeznată. Victima și-a bruscat fosta iubită. Galanți, cavalerii au considerat potrivit să o apere. Știm că femeile au declanșat războaie, știm că dincolo de stratul subțire de civilizație și ipocrizie suntem tot animale. În cazul lor, stratul de civilizație nu există deloc. Am avut grijă de asta.

Peste tot în lume diferențele de opinii sunt de foarte multe ori tranșate în acest fel. De foarte multe ori sunt foarte violente și finalizate la sol. Acolo unde pățești chestii foarte nasoale, ești călcat pe cap, adică. Fix ca-n filmare aia. Pentru că s-au cam dus timpurile înfruntărilor elegante, a duelurilor între gentlemani. Dacă cineva îți mai aruncă mănușa, a avut grijă înainte să fie plină cu monezi.

Gentlemanii au cam dispărut la fel ca dinozaurii și probabil cam în aceeași perioadă. Au fost înlocuiți de băiețași, golani, smardoi, șmecheri, pretenași. Motiv pentru care nu te poți mira ca boul boul că ăștia-și rezolvă conflictele ca niște băiețași, golani, smardoi, șmecheri, pretenași. Da, e foart urît ce au făcut, nedemn, umilor, în primul rînd pentru condiția lor de ființe umane și nejustificat de nimic,  dar Alex ar fi făcut același lucru în locul lor.  Alex nu este elevul bătut în curtea școlii pentru că nu a vrut să le dea banii de pachet. Alex nu a fost nici omul potrivit în locul nepotrivit, nici tocilarul cuminte rătăcit noaptea printre aleile din spatele blocului. Alex este unul dintre ei. Un băiețas din  gașca lor. Un smardoi care-a altoit pe cine și cînd a putut.  Toată compasiunea pentru ce i s-a întîmplat nu va schimba asta. Toată înțelegerea pentru  situația în care se află nu va schimba o banală lege a străzii: dacă alegi să trăiești așa, mai devreme sau mai tîrziu asta ți se întîmplă.

Și abia acum am ajuns la esența problemei. Pentru că Alex este unul dintre miile de copii care nu a ales să trăiască așa. Unul dintre miile de copii pentru care au ales alții. De cele mai multe ori familia. Secondată de școală, biserică și opinia publică. De cei care au tot timpul o idee, sau o părere, o soluție sau măcar o sugestie, dar nu fac niciodată absolut nimic. Privesc spectacolul, se amuză și își văd mai departe de viețile lor.

Oricît de ciudat o să vi se pară, nu cafteala aia e adevărata problemă. Pe mine nu mă interesează că doi golani au bătut un alt golan. Problema este că i-am lăsat să ajungă aici. Fiind copii sunt încă problema noastră a tuturor. Sigur, nu e confortabil. dar putem să începem de aici: nu facem nimic să construim societatea care ne place, dar ne căcăm pe noi cînd vedem cum arată societatea căreia i-am permis să fie.

Alex trăiește în cea mai mare parte pe stradă. Sigur, are o mamă, care-l mai altoiește atunci cînd e depășită de situație, doarme cînd la mamă, cînd la bunică, dar în general își petrece cam tot timpul pe  stradă. Prin benzinării și pe la stopuri, unde-ți cere bani de țigări, legale sau băutură. Sunt convins că puteți continua povestea.

Important este că pe Alex l-au trimis pe stradă. Familia, școala, societatea în general. În cazul în care vă întrebați de ce, răspunsul este foarte simplu: pentru că asta-i varianta simplă, ușoară. La fel de ușoară ca exprimarea opiniei pe fb, condamarea energică a gestului, mirarea (deloc filosofică). Varianta complicată ar fi fost ca în Alex să se investească. Educație, interes, înțelegere, iubire.  Caz în care n-ar fi fost acolo.

P. S Nu am crezut că voi ajunge să-mi placă ceva din ce spune Gigi Becali. Da, acel Gigi Becali. Un foarte inteligent psiholog încerca să convingă că, totuși. Boureanu își iubește fata. Doar e tac-su, cum dracu. Cam ăsta era argumentul, tot ce putea psiologul. Iar Gigi, pe fir: doamnă, iubirea te împiedică să-ți tîrăști copilul pe stradă.

2 Comments

  • koga ion.escu
    September 23, 2016 at 7:37 am

    mie altceva mi se pare trist: anvergura mediatică a acestui caz, motivată nu atât de calitatea de părinte a lui Boureanu (nume predestinat), cât de faptul că este (încă) persoană publică.

    îi pasă cuiva de dramele copiilor instituţionalizaţi sau proveniţi din pătura de jos a societăţii?

    dpmeudv, respectiva domnişoară (Boureanu) are toate şansele să devină (dacă nu deja a devenit) o… persoană care să prezinte toate tarele moştenite genetic sau dobândite; cum este la fel de adevărat că respectivul (Boureanu), nu are cum să fie împiedicat de iubire a-şi târî copilul pe stradă; din simplul motiv că este genul care oricând ar târî strada peste copil.

    în rest, (ne) plângem degeaba (cu lacrimi de crocodil); încurajăm autonomia copilului, dar nu ne convine că reţeta are si contraindicaţii; oricum, autonomă este o persoană care îşi procură singură banii de ţoale de firmă, de cluburi, de ţigări, de alcool, de droguri şi de antinconcepţionale; incontestabil, Boureanu este un părinte violent şi iraţional în găsirea (deşi îl cred incapabil chiar de căutare a) soluţiilor; însă fenomenul este mult mai complex, el fiind probabil împins la o limită comportamentală nu doar de reacţia propriului copil (de care, ne place, nu ne place, trebui să acceptăm că îi pasă din moment ce a căutat-o, întreţinut-o etc), ci în egală măsură de ingerinţa în viaţa particulară a unei legislaţii haotice şi “umaniste” numai în teorie, precum şi a unui sistem educaţional falimentar şi impotent.

    nu mi-a fost simpatic niciodată Boureanu; episodul mediatizat recent mi l-a făcut şi mai antipatic; însă tare mă tem că el va juca rolul vrăjitoarei arse pe rugul pseudomoraliştilor, plimbători de cururi pe la tv, mulţi dintre ei, în ralitate, părinţi mult mai jalnici decât Boureanu, iar alţii fără copii şi fără studii de etică sau drept; chiar am auzit pe un astfel de specimen afirmând “firesc”: – Când îl văd pe Boureanu ăsta, numa’ pumni în gură i-aş da!

    cum ar veni, deşi, până acum, ne-a durut în cur de zecile de mii de drame reale ale instituţionalizaţilor şi defavorizaţilor, am descoperit, iată, la tv, morala care ne permite să aruncăm cu pietre.

    de silă, aş scuipa, dar mi-e să nu îmi cadă pe pantofi…

    n.b. ceea ce am scris este o generalizare.

  • koga ion.escu
    September 23, 2016 at 8:40 am

    vizavi de copilul acesta, în faţa căruia mi-e imposibil în a mă autopropune inspiraţiei (probabil de aceea nu suport oamenii care vorbesc despre “Dumnezeu”), aş spune doar atât: numele său mi-a amintit de Apostol Bologa; oricum România este o “pădure a spânzuraţilor”.

Leave a Comment