Toată lumea-i este frică de barbă

Mi-a zis mie cineva că sunt prea ironic, prea subtil pentru blogăreală. Să fiu mai uman gen. Să mă înțeleagă toți proștii. Preabine, titlul este o ironie. Nu-i ca și cum n-aș fi putut să scriu corect un titlu, e ca și cum nu am vrut să scriu corect titlul ăsta.

Cred că sunt foarte puțin bărbat pentru că, în ultima vreme, îmi place să fac ordine în șifonier. Mai mult, mai grav, împătur cu grijă tricourile, aranjez frumos pe umeraș cămășile și sunt foarte atent să bag zilnic în coșul de rufe murdare chiloții și ciorapii. M-am extins și la șifonierul nevesti-mii, vînez prin casă chestii aruncate care colo și le pun frumos la locul lor. Am devenit, într-un fel, foarte pedant. Nu vreți să-mi vedeți raftul pe care-mi țin bluzele vechi.

Cei care m-au văzut la față știu că port barbă. Una pe care o îngrijesc, ca un papă lapte ce sunt. Iar aseară, în timp ce am scos tot din șifonier, adică absolut tot ce era acolo, inclusiv încălțămintea am scos-o din cutii și am aranjat-o frumos în aceleași cutii din care am scos-o, mi-am dat seama că port barbă doar să atenuez puțin latura mea efeminată. Nu vreau să intru în detalii, dar mi s-a spus, nu de mult, că fut ca o femeie.

Totul a început foarte simplu. Mi-am făcut un play-list și am început să răscolesc șifonierul. Cu adevărat îngrijorător a fost că am savurat cît am putut de mult momentul. Am pus un Cohen de colecție, am tras dintr-o pipă imaginară și mi-am pus în pahar un bourbon la fel de imaginar. M-am gîndit cu voluptate la momentul în care o să mă apuc de treabă. Nu am putut să prelungesc cît aș fi vrut, se apropia oare cinei și știam că-mi va lua minim două ore să rebranduiesc șifonierul. Practic, asta am făcut, simplă curățenie fac doar brutele. Noi suntem artiști.

Totul era perfect în cea mai bună dintre după-amiezile de duminică. L-am expediat în trei mișcări pe Adi Schiop cu teoriile lui infantile despre barbă. Cum că bărbații mișto și vero se bărbieresc. De ce ne-a dat Dumnezeu bărbi, Adi Schiop, ca să ne pierdem timpul frecînd lame, întocmai cum freca Aladin lampa fermecată?

Dar imediat s-a produs prima fisură. Kenny Rogers. Ditamai barba și lamentația căcăcioasă Lucille. Cum să te impresioneze drama zdrahonului părăsit de parașuta pe care vrei să o combini într-un cheap hotel și să porți, în același timp barba aia? Îmi venea să i-o smulg, fir cu fir. Nu ești demn de ea, coaie. Fute dracului femeia și dă-l în pula mea pe fraier. Sau dă jos barba și poate te fute Adi Schiop.

Dar lovitura de grație a venit de unde nu m-aș fi așteptat niciodată să vină. Din mine însumi. Și cu ajutorul lui David Bowie. Care intră impecabil pe scenă și Tina Turner îl iubește nespus, așa fără spîn cum este. Și el este foare macho, fără să fie deloc machist. Și eu l-am iubit nespus pe David Bowie. Cînd a început Tonight am fugit rapid la computer. Habar nu am de ce am făcut asta. Dar m-am dus și m-am uitat de cîteva ori la el și primul gînd care mi-a venit în cap, a fost că e drăgălaș și are clasă. Să mor io dacă aș vrea să-l văd vreodată cu barbă pe obrăjorii ăia pe David Bowie.

Și am fost mai nesigur și mai vulnerabil ca un pui de gazelă impala alergînd dement pe străzile alunecoase din București-frozen-rain. După aia, m-am calmat, mi-am dat seama că, asta e, nu-s deloc bărbat, chiar dacă am barbă. Beau țuică. Bat femei. Că e foarte posibil ca ăștia, bărbieriții lui Adi Schiop să fie bărbați pe bune. Poate e chestie de gusturi, poate e chestie de estetică. Dar tot trebuie să te impui dacă vrei să fii bărbat. Accept că nu-i musai să ai barbă. Mai ales dacă ești așa drăgălaș ca David Bowie. Trebuie să te asculte femeia. Să știe că tipul ăla proaspăt ras e șeful la familie. Nu un fraier care face ordine în șifonier. Ce urmează, să-ți speli singur chiloții?

Leave a Comment