Țara cu 17 milioane de păuni

Am vrut să lansez blogu’ unQpop cu  textul despre judo, un sport frumos și dur inventat în 1882 de Jigoro Kano, special pentru masochiști. Pentru amatorii de șuturi în cur și multă muie (pardon). În caz că nu răspund înaltelor expectanțe naționale (și patrioate). Suntem români și pe grumazul mîndriei că asta suntem vrem medalii, distincții, cupe și diplome. Măcar o insignă micuță acolo, lucioasă și-n trei culori cunosc pe lume.

Am încercat, deci,  să scriu despre judo, dar n-am putut. Așa merge treaba. Jur că am încercat, am scris, am șters și-am scris din nou. Nu a ieșit nimic. Pentru necredincioși, suspicioși, dubioși, hateri iată o mostră de text prost scris despre Kosei Inoue (judoka, campion, valabil), Corina Căprioriu (româncă, judoka, locul 5 la J.O, huo, Corina, n-ai muncit suficient, nu eși bună, lasă-ne și lasă-te) și bine ascuns undeva într-un colț omnipotentul comentator de facebook (inteligent, sclipitor, emițător de chestii  dacă ești bun dai cu ea de pămînt gen):

Înainte de-a o înjura pe Căprioriu să ne amintim că nu ea  fugea pe tatami încercînd să ia bronzul olimpic cu un amărît de  yuko. Nu ea s-a făcut de rîs. Pentru că în judo vezi foarte rar așa ceva. Pentru că judo a rămas printre ultimele bastioane ale fair-play-ului și caracterului, în judo frumusețea luptei este de multe ori mai importantă decît victoria.  Kōsei Inoue, Cupa Jigoro Kano, 2005. Putea să renunțe după cîteva secunde de luptă. Și-a distrus umărul, astfel că doi ani după aceea a stat departe de tatami. Pentru mulți ar fi fost un abandon onorabil , dar Kōsei Inoue este,  nici mai mult, dar nici mai puțin, un judoka. Iar pentru  un judoka nu există decît victoria prin ippon (în judo simbolizează moartea adversarului). Pentru ceilalți există medalii și competiții. Bronz cîștigat cu un yuko și trei cartonașe galbene (shido) pentru că ai refuzat să lupți. Privirea Corinei din ultimele minute spune tot.

Aș vrea să explic niște chestii. Dar nu-ți  vine să explici nimic atunci cînd știi cum e să fii dat de pămînt, cînd știi ce înseamnă, ne-waza, ippon sau sode tsurikomi goshi. Cînd ai simțit pe pielea ta diferența dintre uchi-komi și randori. Cînd rămîi lat pe saltea și te tîrăști în patru labe la vestiar. Cînd înțelegi că nimeni nu datorează nimănui nimic și că asta e valabil și că se aplică cu succes și sportivilor.

Nu muncește nimeni pe brînci, nimeni nu-și luxează umărul sau întinde mușchii și tendoanele, nu-și sparge dinții, capul, arcada sau nasul pentru tine. Nu-ți dedică nimeni medalii pentru că ești cu sufletul alături de el, mestecînd pop-corn la televizor. Nu-ți mulțumește nimeni doar pentru că îți altoiești nevasta sau copii atunci cînd echipa ta preferată pierde.

După Rio 2016 s-a retras din judo un mare campion, Ilias Iliadis. Să trăiască familia lui n-aș fi spus nimic despre  el dacă n-aș fi remarcat ceva atît de banal în firescul său că mi-a venit să direcționez 2% muie (pardon)  spre toți cei care au crezut că e ok și mainstream să le arăți degetul mijlociu. Să le scoți limbă, să le tragi chiloții peste cap, dacă nu vin măcar cu vreo două-trei medalii de la J.O. Sigue, e colo, după ușă, trebuie doar să întinzi mîna și să o bagi în ghiozdan. Evident, nu am direcționat nimic (muie, pardon), eu fiind un cetățean civilizat .

Iliadis, o legendă vie a judo-ului, a avut o prestație modestă la J.O. Similară cu cea a Andreei Chițu, în opinia cunoscătorilor de fb.  Fiind însă campion olimpic așteptările în cazul lui au fost, invitabil, mult mai mari. Cum are veni, grecii e și ei oameni. Ar fi vrut și ei să-și umfle elegant penele naționale și cu siguranță ar fi vrut să umple rețelele de socializare cu chestii, cu ce simte ei că pe kimono-ul purtat de Iliadis la J.O scrie GRE (de la Grecia, doh).

Dar n-a fost să fie. Iliaidis și-a luat-o de la un chinez șmecher, pentru că în judo nu prea există supremație. Sau poate a prins o zi prostă. Poate a luptat, exact ca Andreea Chițu, accidentat. Sau, poate, pur și simplu era la ciclu.

Se spune că înaintea finalei de la Londra, Alina Dumitru era accidentată destul de grav. Se zice că i-ar fi  spus antrenorului Florin Bercean, nu vreau, bă, nu pot să mă bat cu asta (Sarah Menezes, campioană olimpică în 2012), mă doare genunchiul, mă dor articulațiile, mă doare-n cot, mă rog, ce i-o fi spus. Bercean a luat-o în brațe, a mîngîiat-o pe cap, protectiv, te înțeleg fata tatii, hai să mergem acasă, bine că am ajuns în finală, ce nu-i bun argintul olimpic?

În alt film. This is judo. De fapt Bercean i-a spus, asta e, o să ne înjure toți, dar nu avem ce face, intri și te bați. A intrat, a strîns din dinți. S-a bătut A pierdut. Să vă spun un secret, în orice domeniu se va întîmpla, la un moment dat, să pierzi. Victoria absolută în formă continuată este o contradicție matematică. Un paradox. În cel mai bun caz, excepția care confirmă regula.

 

Ce a urmat am văzut și ne-a excitat în cel înalt grad. Suntem poporul care-și scuipă sistematic idolii doar pentru că poate. Pentru că asta ni se pare fair. Dacă nu fair, măcar cool. Suntem țara cu cel mai mare număr de genii pe metru pătrat.

“Idoliţa snobilor cu acces la net, Alina Dumitru, e vexată că n-au sunat-o nici suspendatul, nici interimarul. Deci nu votează, nu se bagă”, a comentat Ciutacu, pe Twitter.

“O doare mâna cu care votează, pentru că a bătut-o brazilianca la zero”, a spus şi Mircea Badea. Ulterior, după ce un alt utilizator de Twitter a scris că “Vaca e o vacă pentru că aşa s-a născut”, acelaşi Ciutacu a ţinut să completeze: “Exact”.

Să nu uităm, în  acel moment Alina Dumitru avea argintul olimpic. După ce la J.O din 2008  luase aurul.

Alina Dumitru este cetățean român, provine din România, o  țara cu  3000 de judoka legitimați.  Franța are cîteva milioane. În Rusia există o sală de judo la fiecare colț de stradă. Unde s-a tras curent și canalizare, rușii au făcut o sală de judo. Practic,  acolo unde  noi avem un butic, ei au o sală de sport. Bugetul pentru judo în Rusia este practic nelimitat.

Florin Bercean este antrenorul lotului român de judo feminin. Cetățean al României, țara cu 3000 de judoka. În 2008 primea titlu de cel mai bun antrenor din Europa. Anul în care Alina Dumitru lua aurul olimpic iar patrioții, creștini și ortodocși, și-au putut umfla cît au vrut mușchii pe facebook. Practic, fără ei toate acestea nu ar fi fost posibile. În 2008 am fost țara cu 17 milioane de păuni. 

În 2008, Alina Dumitru o învingea în finală pe Ryoko Tani, cea mai bună judoka din toate timpurile, deținătoarea a cinci medalii olimpice și șapte titluri mondiale, un adevărat star în Japonia. Japonia este, după cum bine știm, țara care a inventat gheișele și  hentai seiyoku.

În mod firesc, argintul din 2012 nu a fost suficient pentru standardele marilor campioni Badea și Ciutacu. Pentru argint la J.O nici măcar eu n-aș fi sunat-o să o felicit.  Iar un președinte este totuși un președinte, nu-l poți proiecta  pe tatami și-n mod sigur nu-i poți pretinde apeluri romanțioase.

Acestea fiind spuse, îmi pot lansa blogul. Mulțumesc celor de hypocrisia.ro că mă găzduiesc, eu neavînd bani de prostii.

Ah, era să uit de  Ilias Iliadis. Nu e nimic spectaculos, nu l-a înjurat nimeni, nu l-au dat de toți pereții. A fost mare plictiseală pe fb-ul grecesc. Blegii care-s ei blegi nu s-au obosit să dea cu curul lui de georgian naturalizat în Grecia de pămînt. Mai mult,  i-au mulțumit frumos pentru întreaga activitate, pentru tot ce a făcut în judo.  Quelle horreur.

 

 

 

 

Tags: ,

1 Comment

  • unqNelu
    September 12, 2016 at 2:33 pm

    Mbine, coaie!

Leave a Comment