Sunt un poet în țara mea și-s handicapat așa

Trebuie să fii handicapat și să practici o formă oarecare de artă în România, ca să îți poți face o imagine clară a amplitudinii cu care te fute statul român pentru că ești român și ai tendințe. E ok dacă nu știi cuvinte și ești doar handicapat, îți iei pensia și încerci să te faci nevăzut. Important e să te faci nevăzut, cum ar zice poetul R. Ștefănescu. Dar dacă nu te faci nevăzut, mai mult, dacă faci tot ce se poate ca să fii cît  mai vizibil, statul va încerca să ți-o tragă. Și cînd statul vrea să ți-o tragă, ți-o trage cît poate de bine. Iar asta-i una dintre puținele situații în care statul demonstrează că are pula mare.

Știți cazul Marcicăi Belearta Mononoke, fată căreia statului i-a tăiat pensia de boală pentru că a scos o carte de poezii, din care a încasat vreo trei sute de lei drepturi de autor. Dacă nu, click aici.

Știu, e revoltător, dar statul român are dreptate. Legea pe care-a făcut-o zice că dacă faci poezie se cheamă că muncești și iei  bani pentru asta. Altă lege pe care-a făcut-o statul român nu le permite cetățenilor care încasează pensie de boală să muncească. Ei,  beneficiarii,  trebuie să își accepte condiția de handicapat, să accepte pomana statului și să se ascundă undeva. Corect și asta, statul își asum[ întreținerea ta, dacă poți munci nu mai toca bănuții statului. Mîhnitule!

Paradoxal însă, în cazul ăsta,  logica și legitimitate ne duc fix spre gradul zero al abjecției de care dă dovadă statul român cînd este vorba de cetățenii săi. Dacă își mai făcea cineva iluzii, poate să renunțe liniștit la ele. Din perspectiva statului român nu existăm. Punct.

Hai să amintesc, în treacăt, Marcica lua vreo 500 de lei pe lună. Ca să trăiască decent în România, cu scleroza ei multiplă cu tot. Statul a luat-o în grijă! Putea să trăiască bine cu banii ăștia, putea să-și facă vacanțele le Sovata, putea să-și cumpere mîncare bio și-i mai rămîneau și de-un Jidvei de sărbători. Ce nu consuma într-o lună, punea deoparte la ciorap, pentru că nu știi cînd dă  scleroza-n tine. Dar nu, Marcica a vrut să scrie poezii, apoi și-a frecat mînuțele de fericite, îmi public cartea, le iau banu’.

Dar ingratitudinea, afrontul, aroganța asta nu putea trece neobservată. Așă că statul a făcut ce face de obicei în cazul poeților, scriitorilor, etc. Îi lasă să trăiască din ce scriu. Le ia restul pentru că e surplus și nici nu vrea să-i jignească cu bani nemeritați.

Practic, nu o poți arde prea mult pe subiectul ăsta. Un crăpa-v-ar capul ar fi ok. Dar total insuficient, o să-i votăm și de acum. Pînă ne fut pe toți. Iar după aceea, o să ne placă, deci o să ne violeze. Cînd va începe să ne placă violulul, ne vor fute în grup. Și tot așa.

Dar partea cu adevărat amuzantă în toată povestea asta e Nicky Manolescu, președintele USR. O chestie care, în principiu, ar trebui să le facă viața suportabilă scriitorilor. Și chiar le-o face, dar numai  celor care-s de partea bună a forței. Ei au voie să scrie,  să ia bani și pe cărțile lor și să bage în buzunar încă vreo trei salarii,  de exemplu. Marcica Belearta Mononoke nu are voie. Pentru ea și alții ca ea, statul a făcut legi speciale de protecție. Pentru că sunt categorii defavorizare și un stat civilizat protejează categoriile defavorizate. Cîinii și poeții.

E simplu, deci. O ia Nicky pe Marcica și-o bagă în USR. Cum a băgat atîția nulități, poate băga și-un handicapat. Mai ales că handicapatul scrie bine, amuzant, original și pe revoltă decentă așa. Adică e poet. Știu, asta nu-i de bine, dar mai există incoștienți cărora nu le e rușine. Să-și zică poet. Doar în timpul liber, că-n principal sunt handicapați în țara jigodiilor.  Ca noi toți.

 

Poza-i după profilul Marcicăi, adică ăsta. În cazul în care vreți și altceva decît #duie, găsiți acolo tot ce vă interesează.

 

Ardeal

Mergeam cu trenul înspre Cluj

Și ne-am oprit în câmp

Un tânăr s-o uitat cruciș

Și m-o-ntrebat cam tâmp:

 

–  No, ce s-o întâmplat?

– Nimic, am zis pe fugă

Și repede mi-am luat valiza

Și-un șlap și-n cap  glugă.

 

Și-o varză, un copil tembel

Și încă o valiză

Și dacă tot  rămas loc

Am luat din mers și-o priză.

 

Și m-am uitat de jos cum arde

Cu fum locomotiva

Trei cai frumoși și cinșpe struți

Și cooperativa.

 

(Marcica Belearta Mononoke)

 

 

 

2 Comments

  • yigru zeltil
    October 23, 2017 at 7:55 pm

    Degeaba invoci zâna Niki Mano, aia nu este o pensie, ci un supliment de pensie pentru care există niște condiții. Oricum, ea ar trebui să mai scrie o carte sau două pentru a intra în USR, deci nimic rezolvat pe termen scurt…

    • A. D. Pop
      unQpop
      October 24, 2017 at 5:33 am

      e o pensie de invaliditate, de fapt. și cred că știi și tu scriitori care-s în USR, sau au fost, cu singură carte publicată.
      problema nu e la invocare, ci la răspuns.
      evident, apelul de a o băga-n USR era o ironie. din cel puțin două unghiuri.

Leave a Reply to yigru zeltil Cancel reply