Sieranevada by Cristi Puiu și-un print

Am auzit de Sieranevada, ultimul film al lui Cristi Puiu, pe facebook. Cîteva recomandări, du-te frate să-l vezi, e bun, vreo două fraze inteligente, neapărat cool, exact ce mă aștept să găsesc pe facebook despre un film nou-nouț. Ca să fie clar de la început că asta nu-i o cronică de film, vă spun că nu l-am văzut încă. Și nu e deloc sigur că voi scrie despre el cînd o să-l văd. Îl recomand, totuși, o să vedeți imediat de ce.

Cristi Puiu este cel care a făcut memorabilul Moartea domnlui Lăzărescu, un film despre cum se moare în România. Evident, dintr-o perspectivă realistă în România se moare selectiv. De exemplu, domnul președinte Ion Iliescu nu va fi plimbat între spitale pînă cînd va decide să moară de plictiselă. Dumnealui va muri liniștit într-un spital de 5 stele. Asistat de-o tipă sexy. Fix ca-n Black cat, white cat a lui Kusturica. Sau domnul Ghiță. Credeți că domnul Ghiță va crăpa într-o sală de așteptare boscorodit de medici indiferenți? Nu, el și-a cîștigat dreptul la o moarte decentă, așa că, după ce va explica elegant că e nevinovat, va muri decent și înconjurat de compasiunea strictă a celor dragi.

Dar marea majoritate a populației va muri ca în filmul lui Cristi Puiu. Cu mici variațiuni pe aceeași temă. În locul salonului lugubru poate fi un șant din Bolintin, în locul medicilor acri, cîteva babe cu gura mare. Ai băut și ai curvit toată viața, Lăzărescule, mori dreacului și ciocul mic.

Sau un cartier comunist, plin de antene parabolice și geamuri întunecate. Sincer, prefer șanțul în locul unei garsoniere confort 2 în Pantelimon, prefer bocetul ipocrit în locul manelelor care-mi arată drumul spre cimitir.  Și peste tot senzația de rece. Inconfundabilă, inevitabilă. Ți-e frig tot timpul. Pentru că asta vrea Cristi Puiu, un sadic de felul lui.

La Daisler Print House, un printshop pe Universității, am înțeles două lucruri. Primo. Clujul este într-adevăr un oraș mișto, pentru că într-un printshop se discută despre ultimul film al lui Cristi Puiu, nu despre cîrnați sau starea învățămîntului românesc. Secundo. Sieranevada este un film în care nimeni nu se înțelege cu nimeni. Predomină, adică, o stare de anomie socială, cum ar spune Durkheim (sociolog francez, mort deja în Franța).

I-a spus asta patroanei un tip creț și simpatic, pe la 45. Îl aștepta, în fund pe un prag, o fetiță relaxată, la fel de creață și ea. Am ciulit urechea, recunosc. Așa că tipul simpatic mi-a zîmbit, iată un cunoscător, un tip cult și inteligent. Suficient să recomand filmul. Cineva atît de priceput în descifrarea tipologiilor umane nu se poate înșela în privința unui film.

 

În drum spre printshop am trecut pe lîngă Casa Călăului. Nu a mai rămas mare lucru din ea, a ars într-un incediu. M-am gîndit să o bag și pe ea aici. Acum cîteva sute de ani, călăului Clujului își încălzea fasolea în casa aia. Se spăla pe față, zicea o rugăciune și se culca. Aș vrea să știu cum era somnul călăului. Practic, nu futuse prea multe vieți. Se spune că s-a retras din activitate și a făcut acte caritabile, cuprins de remușcări. I-a decapitat pe cei găsiți vinovați de un tribunal legal constituit. Putem spune că din această perspectivă a fost un om cu o misiune și un țel. Cîți se pot lăuda cu așa ceva?

 

Leave a Comment