Say hello to the world

Pentru că vorbim toți de vină colectivă și nu vorbim deloc de vină colectivă în sens filosofic, păcatul de-a ne fi născut gen. Pentru că nu am făcut, sau am făcut, sau am tăcut, sau am vorbit, am ieșit sau n-am ieșit, am votat sau n-am votat, am educat sau ne-am băut mințile în tot timpul ăsta. Pentru că.

Ok, noi toți am declanșat, aici în România, Holocaustul. Am născut monștri și le-am dat drumul în lumea și ăștia, monștrii, ucid, logic, în primul rînd, pe cei slabi și vulnerabili. Ucid copii, dar înainte-i violează. Asta fac monștrii. Dar hai să fim și puțin lucizi, puțin responsabili.

Orori s-au întîmplat și se vor întîmpla peste tot în lume. Indiferent ce am făcut, indiferent ce vom face de acum înainte. Chiar dacă vom construi lumea perfectă, Utopia, criminalii, violatorii, demenții vor fi acolo. Nu putem controla asta, pentru că nu putem controla apariția lor pe pămînt. Nu știm nimic despre asta, nu știm cum se nasc și de ce. Putem presupune, dacă ne interesează foarte mult, că suntem produse de serie. La fiecare milion de produse, cîteva sunt defecte. Nimeni, nici măcar Dumnezeu nu poate produce doar produse perfecte. Unde este există succes, există un șir lung de eșecuri care l-au făcut posibil. Mai durează puțin pînă vom fi produsul perfect. Dar chiar și atunci vom ieși din uz, la un moment dat.

Iar speciile sunt eliminate sistematic, prin diferite metode și la anumite momente ale existenței. Boli, accidente, foamete, crime. Noi reacționăm doar în cazul crimelor. Acceptăm moartea cînd este generată de boli, accidente, chiar foamete, ca pe un rău inevitabil, soarta, fatalitatea, destinul gen.

Ne indignăm corect și responsabil atunci cînd un om ucide alt om. Acceptăm inevitabilul, pentru că am înțeles, nu putem controla bolile, accidentele, foametea, dar credem că putem control moartea. Atît de aroganți suntem! Dacă un om omoară alt om devenim brusc iraționali, absurzi. Ne credem imediat zei. Credem că de noi depinde. Știm precis că cineva dintre noi ar fi putut preveni asta. Cineva dintre noi poate să controleze crima. Nimeni nu poate controla bolile, dar cineva, fără nici un dubiu, poate controla crima.

Facem distincția asta, între boală și crimă, deși istoria ne-a demonstrat cu vîrf și îndesat că nu e cazul. Că boala, accidentul și crima sunt determinate de altcineva. Că ne vor însoți pe tot parcursul existenței. Că la un moment dat ne vor ajuta să dispărem. Spunem că este firesc să dispărem, dar decidem noi firescul ăsta.

Așa că nu înțelegem crima, nu putem, nu vrem să o înțelegem și din cauza asta reacționăm diferit. Ne raportăm diferit la ea. Și înainte, dar mai ales după ce s-a petrecut evenimentul. În timp ce boala ne mobilizează, ne face mai buni, ne ajută să înțelegem, existențial, ce suntem pe pămînt, crima ne revoltă, ne sperie, devine inacceptabilă și ne dezumanizează imediat. Ne transformă pe toți în monștri. Nu putem accepta că un criminal, odios, desigur, abject, o aberație a legii noastre morale este, în definitiv, un alt instrument prin care suntem trimiși în neant. Sau într-un rai oarecare. Identificăm, greșit, autorul și îl pedepsim exemplar, ne răzbunăm pe el, convinși că i-am tras-o însuși Destinului.

Pentru că ne identificăm, simbolic, cu criminalul. Pentru că este un om ca și noi și oricare dintre noi ar putea, în anumite circumstanțe, ucide. Nu este cancer, putem pune mîna pe el, îl vedem și vedem că este ca noi. Avem pe cine să ne răzbunăm.

Nu putem să băgăm pe nimeni în pușcărie pentru cancer, dar decidem cînd și cine poate să ucidă. Războiul ucide legitim, poliția ucide legitim, guvernele, toate, fără excepție, ucid legitim. O mînă de indivizi, tot ăia care ar fi putut împiedica crimele de la Caracal, decide cine și în ce condiții poate fi ucis. Cei pe care îi vrem decapitați, uciși în chinuri acum, decid, în fiecare zi, cine și unde trebuie să moară. Și, într-un fel sau altul, decid cine trebuie lăsat să moară. În spitale, de foame, de mîna unui criminal odios. Dar noi ne revoltăm doar cînd au decis să moară copiii de la Caracal. De ce? Pentru că am putut identifica corect autorul. Sau autorii.

Am identificat pe dracu. Crima este o boală și trebuie tratată fix ca o boală. Nu este neapărat responsabil cineva pentru boli. Nici pentru crimă nu este neapărat responsabil cineva. Pentru că, ghici ce, nu am creeat noi lumea, nici măcar Utopia n-am creeat-o. Dar, la fel ca în cazul bolilor, trebuie să luăm toate măsurile posibile ca ea să nu apară. Să prevenim, să înțelegem că este un adversar infailibil să ne pregătim pentru momentul în care va lovi. Să facem și în cazul crimei, tot ce facem în gripei. Adică tot ce este omenește posibil ca să nu apară. Să facem ceva în fiecare zi. Să ne fucking pese în fiecare zi. Dacă vedem că vecinul își bate nevasta, copiii sau calul. Dacă omul de lîngă noi vorbește cu insectele sau aude voci. Chestii de-astea simple.

Iar după ce lovește, să facem tot ce este omenește posibil pentru bolnav. Să izolăm sau să elimini virusul. Să luptăm cu ea permanent, indiferent că avem sau nu șanse. Să facem toate lucrurile tragice și eroice pe care le fac oamenii cînd sunt loviți de boală. Toate chestiile mișto care ne fac oameni.

Nu să devenim animale. Nu să ne răzbunăm, nu să ne umplem de ură. Mai mult ca orice, ura ne transformă în ucigași, ne dezumanizează complet. Și mai zic ceva, motivul tău nu este cu nimic mai bun, decît motivul ucigașului din Caracal. Amîndoi sunteți produsul societății pe care ați construit-o. Împreună, umăr la umăr. O lume în care monștrii au locul lor și sunt născuți din ură. Din ura care se naște pentru că se nasc monștri care s-au născut din ura care naște pentru că se nasc monștri.

Leave a Comment