Să-l omorîm, să-l epilăm, să îi mîncăm coliva. Filosofie și reproducere

Face furiori, pe fb, unde altundeva, un panseu al lui Cristian Tudor Popescu.  Pentru că e cool să-l înjuri pe CTP, toată lumea-l înjură pe CTP, nici un stres din direcția asta. CTP nu-i genul de mimoză care poate fi alterată prin invective. În general, trebuie să fii foarte nesigur pe tine ca să te destabilizeze că te-njură fb-ul. În special, te poate afecta doar adevărul.

Suprinzător însă, în cazul de față, este că pe CTP nu-l înjură cei care nu sunt de acord cu el, ci exact cei care, regăsindu-se în sentința lui, țin să demonstreze că aceasta este cît se poate de adevărată.

Zice cam așa CTP-ul și avertizează de la început că va spune ceva greu de acceptat:

O să vă spun ceva greu de înghițit. Oamenii fac copii când au un grad ridicat de insatisfacție în legătură cu propria lor existență în această viață.(…)
Cei care fac copii mulţi sunt săraci, nemulțumiți în raport cu societatea, care nu au reuşit să realizeze lucrurile pe care le-au dorit şi încearcă să trasfere ratarea lor copiilor: să facă el/ea ce nu am făcut eu, să aibă el/ea ce nu am avut eu şi mai ales să am un sprijin la bătrâneţe.

Am văzut de vreo două, trei ori asta, dar nu  mi-a trecut prin cap că ar trebui explicată, gîndită sau discutată. Sigur, nici prea originală nu este, dar asta o face și mai solidă, pentru că are în spatele ei o filosofie empirică, susținută de evidențe sociale. Părinții filosofi, artiștii, literații, chiar și critica sunt cu toții de acord în privința asta, copiii sunt cea mai simplă metodă de-a da un sens vieții, de a realiza ceva. Și da, majoritatea covîrșitoare și gregară îi face doar ca să-și justifice existența. Nu ați auzit pe nimeni în jurul vostru spunînd, referindu-se la copil, să facă el ce nu am făcut eu?

Paradoxal sau nu, iubirea nu-i implicată în chestia asta. Adică poți să-ți iubești partenerul, poți să fii animat de cele mai bune și înalte idealuri, dar nu faci dezinteresat copii. Îi faci cu un scop. Oricare ar fi ăla. Să ai și tu copii, că toți au, că îți iubești partenerul și vrei să rămînă în urma voastră o ființă care să vă semene, că așa îți spune instinctul. Exact, așa îți spune instinctul, dar nimeni nu pare să sesizeze contradicția asta flagrantă. Instinctul de conservare este forța supremă, are super-puteri. Se opune, așadar, idealului pe care-l contestă și CTP în acest context.  Intervine radical și rezolvă problema. Unde există și acționeză instinctul, orice altceva trece în plan secundar. E o lege biologică și nu cei care o constată și acceptă sunt pe lîngă subiect, istorie și viitor.

Pe de altă parte, chiar și fără nuanța asta, păstrînd doar partea vizibilă a textului, de ce ar fi așa de rău că facem copii cînd constatăm că gradul de insatisfacție din viețile noastre este ridicat? Nu spunem noi tot timpul că împlinirea supremă sunt copiii? Ce înseamnă asta dacă nu acceptarea implicită a eșecului cvasitotal în absența lor?

Nu în ultimul rînd, nu-i futem noi în gură pe cei care nu au făcut copii? Nu-i arătăm cu degetul și nu-i punem la zid ca pe niște mostruoase exponate ale ratării? Nu încercăm să găsim explicații, care de care mai imbecile, evitînd să ne oprim asupra celei reale, că își sunt suficienți, că au găsit un răspuns pe care noi nu-l vom găsi niciodată, că nu au nevoie să se valideze în alt fel?

Nu știu cu ce argumente poate fi combătut acest banal adevăr de conjunctură. Zic de conjunctură, pentru că specia e în continuuă mișcare. Dar pînă cînd vom avea o altă raportare, superioară și viabilă, asupra existenței, va trebui să ne mulțumim cu asta, ne futem pentru că ne place și facem copii pentru că trebuie.  Cel puțin pînă cînd vom fi în stare să acceptăm prețul pe care ar trebui să-l plătim că nu-i facem.

 

 

 

 

Leave a Comment