Plecarea directorilor

Cel mai bun argument pentru organizarea concursului pentru directori și directori adjuncți acum este fix argumentul pe care-l folosesc cei care vor să-l amîne (cam pînă după alegeri, adică pînă la paștele cailor). Acela că un concurs acum, după începerea anului școlar,  ar bulversa procesul educațional prin mișcările de personal pe care le va genera. Directorii și directorii adjuncți picați se vor întoarce pe posturile lor, suplinitorii vor ocupa posturile libere, dacă mai există posturi neocupate, copiii obișnuiți cu suplinitorii vor suferi o traumă îngrozitoare iar secretarele vor trebui să pună două lingurițe de zahăr în cafea, nu una ca pînă acum.

Se admite, implicit, că cel puțin jumătate dintre directori și directori adjuncți vor pica examenul ăsta. Magna cum laude. Asta însemnă că cel puțin jumătate dintre directorii și directorii adjuncți sunt niște incompetenți numiți, an după an, de vreo 8 ani încoace, pe pile. Nu există nici o altă variantă. Nici măcar una.

Pentru un post de suplinitor la Cuca Măcăii mergi la concurs în fiecare an, an după an. Ca să faci naveta și să iei vreo mie două sute de lei salariu. Ca să fii director, tot la Cuca Măcăii, să faci naveta, să-ți pupe mîna toți copiii din sat împreună cu mamele lor speriate că vine domnu’ director, să iei vreo patru mii de lei salariu, nu trebuie decît să înveți cinci cuvinte: da, domnule inspector general, nu domnule inspector general. Pe-acolo. Am exagerat să înțelegeți ideea, dar mi-e frică că nu am exagerat prea mult.

Cel puțin jumătate dintre directorii și directorii adjuncți aflați acum în funcție sunt niște incompetenți pentru că cel puțin jumătate dintre directorii și directorii adjuncți aflați acum în funcție se cacă pe ei de frica unui examen de căcat.

Iată Ordinul pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățămîntul preuniversitar. Da, exact așa se vorbește în învățămînt. Dacă sunteți masochiști, citiți-l. Dacă nu, citiți ultima pagină, bibliografia cadru. Nu o să vă ia prea mult, pentru că nu se cere prea mult.

Primele cinci poziții (legi, ordine, metodologii) sunt chestii pe care orice director, măcar de-un an în funcție, ar trebui să le știe pe dinafară. Nici măcar nu ar fi trebuit să fie date  bibliografie de concurs. Ar fi trebuit să le păstreze pe post de surpriză. Înainte de orice altă etapă de concurs îi pui directorului o întrebare din ele. Dacă nu știe răspunsul îl trimiți naibii acasă, înseamnă că toți anii în care a fost director nu a făcut nimic. Dacă totuși s-a încăpățînat să facă ceva a făcut prost, după ureche și nelegal. Dacă știe răspunsul îl bagi într-un examen serios. De patru ore în care să scrie pînă-i amorțește mîna, ca la titularizare. Nu-i dai un test grilă, ca la școla de șoferi, cu multe dintre întrebări pe structura Dicționarele sunt utile pentru …? A. a căuta originile cuvintelor, B. a rezolva integrame, C. a căuta cuvinte cu sens opus, D. a căuta sensul cuvintelor, E. a căuta sensul termenilor medicali. Dar și testul grilă pare să fie prea greu pentru cei care acum sunt directori. Da, chiar aici suntem.

Ultimele trei cărți cerute sunt, vorba bancului, două, Învățarea vizibilă. Șapte capitole din trei cărți. O glumă proastă, dacă e să o compari cu bibliografia de concurs pentru ocuparea oricărui post în învățămînt. De exemplu limba engleză. Dar jumătate dintre directorii și directorii adjuncți s-au revoltat că nu le ajunge timpul (aproximativ două luni) să învețe șapte capitole din trei cărți. Pe care oricum trebuiau să le știe.

Explicația este una singură, jumătate dintre directorii și directorii adjuncți din țară știu că sunt incompetenți, știu că vor pica chiar și un examen ca ăsta. La fel cum știe și doamna Andronescu, cea care ne servește gluma proastă cu bulversarea sistemului. Eu nu cred că se va bulversa, eu cred că se va prăbuși din temelii dacă ne pleacă directorii și directorii adjuncți.

Directorii și directorii adjuncți numiți în aceste funcții sunt numiți din rîndul profesorilor titulari. Asta însemnă că au un post de profesor rezervat undeva la o școală. De cele mai multe ori una foarte bună. Pentru că, director fiind, ți-a fost extrem de ușor să te transferi (prin concurs de dosare) de la școala la care ai fost repartizat în funcție de nota obținută la un concurs, la școala care îți place ție. Toți directorii și directorii adjuncți care se plîng acum că-i prea scurt timpul să învețe șapte capitole au dosare beton. Din punct de vedere al dosarului sunt cei mai bine pregătiți specialiști pe care-i are țara. Nu există alții mai buni mai buni. Totuși, se cacă pe ei din cauza unui concurs de căcat.

Marea bulversare va începe aici. Adică la cele cîteva mii de directori care se vor întoarce la post. La cele cîteva mii de suplinitori care vor trebui să plece din posturile rezervate directorilor și directorilor adjuncți. Aici, admit, este o problemă care putea fi evitată. Mai ales că este vorba de oameni care merg an de an la concurs pentru un post de profesor. Știm toți ce înseamnă să fii profesor în România. Guvernul Cioloș putea să organizeze concursul în vară, odată cu examenele de titularizare, astfel că la începerea anului școlar repartițiile să fi fost făcute deja. Dar vorbim aici de cîteva mii de suplinitori care oricum au știut de la început că merg pe un post rezervat (adică pe unul din care trebuie să pleci cînd vine titularul) versus toate consecințele care decurg din politizarea sistemului de învățămînt. În scenariul copilașilor care vor plînge după profesorii cu care s-au obișnuit eu unul nu cred. Cred însă că numirea directorilor pe criterii de competență, în urma unui examen serios nu poate fi decît în beneficiul învățămîntului românesc. Învățămînt care nu-și poate permite luxul să lase în pixul unui politician exact problema asta. Nu-și permite luxul să valideze politizarea sau să inducă suspiciunea.

Chiar nu mi-ar fi greu să aleg. După atîția ani problema asta ar putea fi rezolvată. Nu e cazul să spunem că nu e momentul potrivit, de atîția ani doar asta facem. Nu reușim să ne sincronizăm, să găsim momentul potrivit. De atîția ani învățămîntul românesc e în picaj exact din cauza politizării excesive. Știu asta și copiii. În curînd vor ști și curcile.

Nici guvernului Cioloș nu pare să-i fie prea greu. În mod cert au știut de la început care vor fi reacțiile, în ce va consta opoziția. Și în mod clar știu că asta nu se va face niciodată dacă nu se face acum. Pînă una alta vorbim doar de o situație atipică. Cea în care ne raportăm corect la “where is a will there’s a way“.

 

2 Comments

  • koga ion.escu
    September 21, 2016 at 2:34 pm

    aici (unde aş putea “copipestui” comentariul de la textul precedent), am să amintesc doar de expresia populară: “pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”.

    deşi mă văd nevoit să recunosc că, din când în când, este mimată cu succes “rotaţia cadrelor”; în sensul că… pleac-ai noştri, vin ai voştri! desigur, până data viitoare…

    • A. D. Pop
      unQpop
      September 22, 2016 at 5:39 am

      s-ar putea să ai dreptate, din păcate

Leave a Comment