Nepotu’ lui Frankenstein

Cea mai interesantă chestie pe care-a făcut-o vreodată cîinele Bruno, pe atunci un cățel agitat, a fost să se lase lovit de un autovehicul. Pentru că habar nu am ce fel de autovehicul a fost, o să spun că l-a lovit o Volgă neagră, plină cu milițieni. Doar celebra Volga neagră putea să-i facă gaura aia în cap.

Pentru că Bruno era foarte mic și-i plăcea să roadă iedera care se întindea pe gard și pentru că-i plăcea să roadă chiar gardul de plasă și lemn. Pentru că, după ce rodea gardul, în gard se producea o spărtură. Spărtură prin care trecea dincolo. Dincolo era o altă lume, pentru că dincolo locuia un zmeu rău (greco-catolic protestant) de naționalitate ungur. Iar Bruno își făcuse un obicei sinistru, se împrietenea cu toți zmeii răi, cetățeni unguri sau români (patrioți practicanți). Adică le ocupa curtea, le mînca mîncarea pentru mîțe, se pișa pe gardurile și casele lor și dădea fericit din coadă cînd îi vedea.

Zmeul rău, practicant greco-catolic, căruia din motive care țin de economia textului o să-i spun simplu Feri, întrucît așa-l cheamă, cînta în unele seri la vioară. Populare românești, spre disperarea lui Bruno și spre eterna rușine a domnului Lizst. Oricum, scîrțîtul ăla după ureche avea ceva relaxant în el. Cînd îl auzem mă duceam ață-n beci, luam o bere pe care trebuia să o beau destul de repede. Feri nu era un rapsod de anduranță.

În afară de asta, Feri nu s-a remarcat cu nimic. Spre deosebire de Bruno, cîine. Care s-a strecurat în curte, care Feri l-a văzut și i-a încurajat comportamentul deviant, vino-aici Bruno, cuțu-cuțu și altele din aceeași gamă. Care s-a dus glonț la Feri, care a uitat imediat că are cîine agitat în curte și a continuat discuția cu doamna Miron. Doamna Miron stătea ca vaca în poartă. Dar intrați, doamna Miron, intrați, vai, dar mulțumesc, domnu’ Feri, dar nu intru, dar mă duc emediat că-s decît în trecere. Plus altele la fel de interesante.

Ce face un cîine infantil cînd vede că un bou  adult și-o vacă doamnă discută în poartă și pe lîngă picioarele lor este destul loc pentru un cățel infantil? Exact.

Așa că Volga l-a troznit bine. Era o după-amiază ploaiasă de duminică. Frecam menta  lucram la ceva foarte important cînd un presentiment valid mă scoate în curte. Fluier ușor ca de obicei unde ești cățel și aștept să-l văd cum iese fericit din gardul de iederă ca să-l pot înjura. S-ar putea să fi fumat pe-atunci. Caz în care presentimentul valid era pofta de țigară.

Cînd îl aud pe  Feri, domnu’ Pop veniți să-l luați pe Bruno, că l-a lovit mașina.

Mă duc să-l iau, ce să fac? Feri l-a tras într-un colț și a pus peste el un sac murdar. Că-i mort zice. Ce dracu? Cred că ieșit pe lîngă mine, nu l-am văzut că vorbeam cu doamna Miron. Care doamnă Miron, zic? Era foarte important să aflu. Mătușa dvs. Ah, da, o cunosc. Apoi am ieșit să mă duc să cumpăr zahăr și l-am văzut în mijlocu’ străzii. L-am tras de-acolo să nu-l calce vreo mașină și m-am dus să cumpăr zahărul. Cînd m-am întors, v-am chemat imediat.

Excelent, Feri, bine că l-ai tras, îl putea lovi vreo mașină. Să-l duceți la gunoi, domnu’ Pop. Îhîm și ridic sacul. Bruno era plin de sînge, dar horcăia. Semn că nu-i mort, zic, uite-l, respiră golanul. Eh, nu mai trăiește ăsta domnu’ Pop, atît i-o fost, vă pierdeți timpul.

Îl iau în brațe, îl pun într-o pătură, îl pun într-o mașină și-l duc la domnul doctor care-i face una alta. Nu moare pînă dimineață, așa că-l duc la spital, cum a zis domnul doctor. La spital îl face bine. După o săptămînă, Bruno se transformă în unul dintre agaricii lui Satan. Sau e chiar Satan în persoană. Caz în care am, totuși, noroc, nu-i de colea să te placă dracu.

Într-o dimineață însorită de vară, m-am dus să-i văd. A ridicat capul și s-a uitat plictisit la mine. Boul, am zis, o să-l facă mother scafandru. Cînd am ajuns la poartă, era în spatele meu. Parcă se rostogolea să mă ajungă. I-am zis Bruno și l-am mîngîiat. Au trecut de atunci 6 ani.

Leave a Comment