O poveste cu multe doamne drăguțe și doi super croitori

După fix o oră și douăzeci de minute în care am bătut la pas tot centrul meșteșugăresc al Clujului, m-am întors la birou cu trei capse,  nici pe departe așa mișto ca alea de la blugii mei TTD și cu o promisiune. Adică să mă duc cu blugii într-o mînă și nasturele de metal în buzunar la domnul croitor și  rezolvă el.

Prima dată am intrat în vreo trei ateliere și magazine unde m-am gîndit eu că ar trebui să țină și capse, nasturi de blugi. Nu țineau, dar oamenii au fost foarte drăguți cu mine, mi-au spus unde-ar putea să țină. Și chiar țineau. La Mătăsuri, peste drum. Drum pe care l-am trecut foarte greu deoarece Clujul s-a aglomerat. Nu mai e ca Teiușul. Doar că erau oribile și prea mici. Adică cuiul ăla care trebuie să intre în nasturele de metal pe care-l aveam încă, nu era bun. Cum am zis, era prea mic și dacă e prea mic nu mai e nimic de făcut.

Dar doamna era drăguță, m-a ajutat să iau decizia. Aia că voi pune în loc o chestie hidoasă de caspă argintie pe care am dat un leu. Practic, am cumpărat capsa, dar mintea mea încă nu acceptase aberația. Îmi șoptea în ureche să mai caut, că-i imposibil să nu găsesc. Poate ține în altă parte, și-am luat-o încolo. Nu mai țineau decît în Mihai Viteazu, după pod, pe lîngă Fieru’. Informația mi-a fost transmisă de-o altă doamnă amabilă care lucra la Croitorie.

Nu știu de ce, dar încă n-am întîlnit o doamnă care să nu fie amabilă cu mine. În sfîrșit, am ajuns lîngă Fieru’ și m-a luat groaza. Cîtă lumea poate fi într-o mercerie? Multă. Jumătate din Cluj s-a pus pe cumpărat panglice, ace de cusut, tiv de mătase, croieli, stofe și papiote. Așa c-am stat frumos și am privit o doamnă bătrînă care scria o factură. De mînă, cu pixul. Pentru cîteva seturi de ace. Mi-a venit rîndul, doamna care a fost distribuită aleatoriu să mă servească, m-a servit. Am stat amîndoi, tîmplă fierbinte lîngă tîmplă și ne-am uitat la ditamai trusa plină cu nasturi și capse. Am găsit, evident, încă una la fel ca aia pe care tocmai o cumpărase. Am luat-o și p-asta, cu doi lei. Nu poți să intri într-o mercerie, să stai tîmplă lîngă tîmplă cu doamna și să nu iei nimic. Pur și simplu nu se face.

Capul îmi zice, în continuare, nu te prosti, nu pui așa ceva la blugii ăia. Așa c-am dat peste croitoria de pe Andrei Șaguna, lîngă Sex Shop, Marochinărie și Reparații Încălțăminte. Am intrat pe rînd în toate, dar singurul profi din zonă era The Big Tailor. Nu se putea altfel, la blugi Tom Tailor trebuia un John Tailor ceva original, ceva frumos. Nu orice pîrțar. A luat nasturele în mînă, s-a uitat scurt la el și a zis la fel scurt, rezolvăm . M-am bucurat în forul meu interior. Mulțumesc, am zis, la fel de scurt, să nu creadă că-s vreun disperar. Ăsta s-a uitat nedumerit la mine. Am zis că rezolvăm. Dar privirea lui severă mă băga printre paltoane și blănuri erorice, încă ești aici? Bine, am înțeles, rezolvați-o. Unde-o puneți? La blugi. Dați-mi blugii. Ah, nu, dați-mi dumneavostră capsa. Nu, că nu o puteți bine. Ba da, o pun eu cu ciocanul, dați-mi capsa, vă plătesc și capsa și manopera. Vă aștept cu blugii, avem program pînă la 16,30. Mulțumesc, vin, negreșit vin, la revedere.

Iată-mă din nou în strada Andrei Șaguna, mîhnit și ușor nervos. Dar plin de admirație pentru Big Tailor. Așa c-am luat-o spre birou, aproape resemnat. Că tot mai intram în cîte-o Croitorie. Mic și umil, cu inima strînsă și conștiința insignifianței pe care-o port peste tot după mine. Lîngă fostul restaurant Intim, din piața Muzeului, altă Croitorie. Îmi zic, înainte de-a intra, că-n concediu asta fac, bat t0t Clujul la pas și fac o hartă a croitoriilor. Cu ce are și ce face fiecare. Acest croitor este impunător. Înalt, cărunt și bine clădit. Ce mă pune pe gînduri e cămașa demodată și cravata. Practic, nu poți să nu te caci pe tine dacă ești în fața unuia ca el. Ori îți trage un șut în cur, ori îți povestești ce mișto era pe timpul. E în spate, trec de tejghea și ajung în spate. Mă scuzaț’, aveți? E cam la 5 metri de mine, se uită la dracu-n praznic, n-am. Bine, mulțumesc, mă scuzaț’. Salut. Ies din spate, trec de tejghea. Stai. Gata, asta a fost.  Îi zic mersi în gînd lui George că m-a învățat scheme de judo și înțepenesc așa, cu spatele la el. Fraierul va încerca să mă stranguleze. Păcat că n-o să-i văd fața cînd se va împlînta în parchetul comunist.

Să văd ce ai. Îi arăt ce am. Scoate o cutie plină cu nasturi și capse. Caută. Caută din nou, iar caută. Scoate o caspă, frumosă ce-i drept, dar nu-i aia pe care o vreau. Ia-o pe asta. Dar nu găsesc de-asta, pentru blugii mei? Găsești pe dracu, nu mai pune nimeni capse, nu vezi? Ba da, cred că văd. Cine ți-o pune? Eu. Bine, ai grijă să nu o strici, pune o cîrpă cînd dai cu ciocanul. Bine, mulțumesc, cît mă costă? Cît să te coste? Nu te costă nimic. Haideți, măcar doi lei să vă dau pe ea. Și scot leii. Du-te dom’le de-aici, n-auzi că nu te costă nimic?

M-am dus și acasă am pus blugii frumoși într-o frumosă pungă de la Tabita. Nasturele l-am pus frumos într-o punguță pe birou, nu care cumva să-l pierd. Printr-o ploaie mare, m-am dus la Big Tailor să rezolve. Inutil să spun că, nu știu unde, dar am pierdul împuțitul de nasture.

Leave a Comment