Discriminare, integrare, educare, învățare. Și o învățătoare sexy

Am dat la Vasilescu peste-un clip video despre cum sunt discriminți țiganii în România încă de la început, adică de cînd sunt ei mici copii, despre cum o doamnă director vorbește cam cum vorbesc toți directorii despre ei, despre cum o foarte mișto și sexy și idealistă învățătoare urmează să preaia din toamnă clasa de puradei pe care, cel puțin asta am înțeles eu, îi va trata foarte mișto.

Cam ăsta-i video-clipul și se zice că-i bazat pe fapte reale.

Primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost că nu ajunge ca statul să facă ceva în direcția asta, trebuie ca și ei, țiganii, să facă ceva, dar e cam evident că nu prea vor, pentru că asta ar însemna să-și schimbe complet stilul de viață și iar e cam evident că nu au chef să schimbe nimic la ei. Cum nu au chef nici albii-români să schimbe ceva la ei. Și așa, pentru că asta mi-a trecut prima dată prin cap, mi-am dat seama că-s puțin cam rasist, pentru că nu mi-a trecut prima dată prin cap, vai de bieții copii care vor învăța în școala aia, condusă de vaca aia acea doamnă directoare.

Al doilea gînd care mi-a trecut prin cap, a fost că doamna învățătoare e cam sexy și că beciul ăla nu-i chiar lipsit de potențial erotic. Semn că sunt și cam misogin, sau măcar pervers.

Chiar dacă gîndurile mele nu au fost deloc corecte dpdv politic, am zis să mi le asum, pentru că nu mă simt încă pregătit să mă îndepărtez de mine precum lumina de Goethe pe patul morții, dar și pentru că aceste mici slăbiciuni cognitive sunt parte integrantă (și amuzantă) a firii mele analitice. Mai puțin partea cu învățătoarea și beciul, dar din punctul ăsta de vedere pot zice că fac parte din minoritatea LGBT și nu-i ok să mă judecați.

Mi-am dat seama imediat că statul român nu face nimic pentru țigani, așa că nici țiganii nu au la ce să răspundă. La ipocrizie și obtuzitate? La aparență și prejudecăți atît de puternice încît au devenit practic de nezdruncinat? La extremism și lipsă de empatie? Statul român face și cu țiganii ce face cu sentințele CEDO. Plătește daunele și continuă să facă ce știe mai bine, să-și bată joc de propriii cetățeni. Iar comunitatea romilor din România a simțit pe propria piele ce înseamnă asta. Și a recționat cum a știut mai bine, a luat banul și i-a arătat statului român degetul mijlociu. Ce ar ar trebui să faci cînd ți se aruncă în silă un os, iar osul ăla miroase deja a hoit?

Mi-am dat seama imediat că tipa mișto din video-clip nu merită deloc gîndurile mele obscene. Evident că le-am băgat în text doar pentru efect artistic. Nu merită asta, zic, pentru că e unul dintre puținii, extrem de puținii profesori care își fac meseria fără să țină cont de faptul că elevul din fața lor este alb, negru, gras, slab, prost sau deștept. Unul dintre profesorii pentru care un copil este, cam ca în lozincile comuniste, omul de mîine, iar omul de mîine va fi exact cum l-au făcut să fie. Țiganul care ți-o trage pentru că i-ai tras-o cînd era mic, sau țiganul cu care ai vrea să mergi la bere, la operă sau pe care l-ai vrea vecin, în locul românului care vrea să ți-o tragă pentru că o doamnă învățătoare i-a spus, cînd era mic, că-i prea bun pentru țara asta plină de țigani.

În sfîrșit, unul dintre dascălii cărora ar trebui să le facem statui. Sau măcar să le zicem mersi, bă, faci tot ce știi tu mai bine ca să trăim într-o lume mai bună. Îi aruncăm, în schimb, undeva unde să nu-i vadă nimeni. Să fim siguri că nu vor schimba nimic. Avem grijă să nu apară prea mulți ca ei.

Cam așa, toată lumea are o părere despre asta și toată lumea are dreptate. Din motive prea puțin cunoscute, oamenii nu pot trăi decît cu cei care sunt la fel ca ei. Albii cu albii, negrii cu negrii, românii cu românii. Între aceste aranjamente apar excesele, intoleranța și prostia pe care-o generează excesul și intoleranța. Problema e că, noi, românii verzi, nici nu vrem să-i înțelegem și să-i acceptăm așa cum sunt, nici nu facem nimic să-i ajutăm. Iar asta se numește imbecilitate. Pentru că, vorba lui Ioan Bocșa – rapsod popular, lumea asta nu-i a me, aialaltă, nici așe. Pentru că, ne place sau nu, va trebui să trăim cu ei. Și pentru că așa se numesc cei care nu înțeleg că cel mai scurt drum spre dispariție trece prin intoleranță. Prin discriminare. Imbecili.

Și nu mă refer neapărat la dispariție fizică, da?

Haștag dați-i bani tipei mișto din videoclip și băgați-vă în cur statuile.

 

 

2 Comments

  • Independent Apricot
    September 2, 2017 at 10:40 am

    prietene, te-ai jucat frumos cu vorbele, da’ n-ai zis nimic.
    nexam, nema, nicht, nothing
    o goliciune non-sexi

    • A. D. Pop
      unQpop
      September 4, 2017 at 5:24 am

      mersi de feed-back, boss

Leave a Comment