De ce se-mpușcă bloggerii, nu-i așa?

Video-clipul ăsta, mai exact numărul de like-uri, și mai exact, care număr e puține like-uri, ne spune că anti-reclama nu e întotdeauna reclamă. Uneori, atunci cînd faci eforturi să superi pe toată lumea, sau cînd asta îți vine natural, oamenii te ține minte gen. Și cînd te ține minte, la modul ăsta, nu prea mai e nimic de făcut. Te ține minte și ți-o trage. De obicei, pe la spate, cînd nu ești pe fază, că doar atît poate.

Lorena Lupu e cunoscută pe net. Lorena e femeia cu coaie care castrează bărbații, deși, la o adică, ar putea să castreze și femei. E bărbatul cu pizdă care muiește pulifirici, retardați, proști, idioți etc. Supără pe toată lumea. Asta însemnă like. Asta înseamnă reach. Asta înseamnă un ban muncit. Din greu. O metodă eficientă de marketing. Un mod inteligent de făcut un nume în biznisul ăsta. Unul dintre cele mai dure. De blogăreală vorbesc, de scris. Nu știu cîți bani a reușit să facă Lorena Lupu din asta, dar sper că au fost mulți. Pentru că, de muncit, a muncit din greu pentru ei. Etc.

Se întîmplă ceva interesant, cînd încerci să ai succes în nișa asta. În ecuație intră, de cele mai multe ori brutal, resentimentele celor pe care i-ai luat la pulă. Inevitabil, nu ai cum să scoți doar chestii mișto. Faci o reclamă la video-chat, de exemplu, te ia Micutzu la mișto, reacționezi inadecvat, deși perfect normal, uman și legiunile proștilor pe spatele cărora îți faci și tu reach-ul reacționează la modul neplăcut.

Nu vorbesc de valul de hate de la Jet, sau de oriunde încerci să faci ceva. Mă refer la faptul că haterii încep să te ignore și fanii încep să dispară. De faptul că ai 197 like la melodia asta.

Nu e vreo capodoperă, evident, dar în melodia asta Lorena Lupu are curajul să fie vulnerabilă, asumat patetică, frivolă și caraghioasă. Este exact personajul care trebuie să fie. Bubulina lui Kazantzakis, naivă, speriată, depravată și atît de înduioșătoare! Nu știi ce să faci cu ea, îți vine să o fuți, dar, fără să știi de ce, te trezești că o iei în brațe, îi spui că totul e ok, că generalii o adoră. Îi spui orice, doar să nu te mai doară, ca unui bolnav pe care-l minți că o să scape. Și printre ele, încă îți vine să o fuți. Ești confuz, speriat la rîndul tău, ce plm, coaie, cum să mi se scoale? Și dacă mi se scoală, de ce plm îmi dau lacrimile? E un rol mic, dar e rolul vieții ei. În trei minute, Lorena Lupu te trece printr-o pleiadă de stări complet opuse. Timp de trei minute îți vine cînd să-i bagi mîna în păr, cînd să-i pui biciul în mînă. Și undeva, bine ascunsă, inconștientă, dar omniprezentă, senzația că ceva e fundamental greșit în lumea asta.

Off the record, sunt convins că prin stări similare trec toți pulifricii Lorenei Lupu, cînd îi ia la muit pe net. Din păcate, în cele din urmă, primează resentimentele. Nu vezi piesa asta. Nu vezi jocul, nu vezi pasiunea. Nu vezi femeia. Din păcate, nici nu știi ce nu mai vezi.

Leave a Comment