Cum am sustras un scaun și cum am fost prins de propietarul de drept și cum proprietarul de drept mi-a bătut obrazul că fur

cum sunt un om fără prea multe principii, am doar vreo două, carevasăzică. unul e să nu bat femei. ultima și singura dată cînd am făcut-o, a fost prin delegat. adik o altă vacă-colegă, cam ca asta de care zic imediat, m-a bălăcărit ca la ușa cortului, nu mai știu pentru ce. la bălăcăreală, cea mai ștearsă femeie te face de departe. cum principiul nu lovi animalul era în vigoare și pe atunci, i-am zis băi, n-ai și tu un bărbat, amant, iubit, prieten, soț să-l bat în locul tău? tipa tocmai îmi spusese că-mi sparge dinții. și după aia se pișă în gura mea. sau invers. ba da, îl am pe Marcel, lasă că vezi tu. și a doua zi a venit Marcel să apere onoarea și tot a doua zi Marcel a plecat puțin mai trist decît venise. celălalt, să nu fur scaune. este foarte important să nu furi, în general. scaune, în special.

și azi de dimineață, dînsa zice că i-am schimbat scaunul. adică am intrat fraudulos în biroul dînsei, cu scaunul meu în spate și i-am sustras scaunul dînsei, care era mai bun decît al meu. după aia am mers la mine în birou cu scaunul dînsei în brațe și m-am așezat fericit pe el, bună treabă, Adrian, uite ce scaun mișto ai, i-ai făcut-o tînpitei, păi ce,  merită ea așa un scaun? atît s-a putut, atît o dus-o pe dînsa capul. eu și calmul meu proverbial, îi zicem că nu, wtf. deși n-ar fi trebuit să zicem nimic. Ar fi trebuit să ieșim calmi din biroul dînsei și ieșind să trîntim energic ușa, iar după ce trîntim energic ușa, să băgăm capul pe ușă și să zicem zîmbit fermecător pardon. și imediat după pardon, să zicem cu altă voce, metalică, hai sictir. dar am zis și dînsa a zis și ea, că uite, aici are urme care fix de la peretele tău putea fi făcute decît. într-o română aproximativă, desigur, dînsa fiind nițel analfabetă. încă o dată calmul meu preia controlul și-i explică dînsei că-i exclus, că scaunul are urme fix de la biroul meu, plus alte elemente particulare, care scaunul ei nu are. și diverse, care m-au scos din pepeni, pînă la urmă și i-am bagat-o pe aia cu ești o nesimțită, să-ți fie rușine. ba pe-a mă-tii, a zis dînsa, fericită că i-a venit spontan replica. plus, ieși afară din biroul meu.

n-am ieșit, ba i-am zis că ăla-i biroul lui Instituție, stau aici cît vrea mușchii mei. că stai, atunci. doar că calmul s-a întors dînd din coadă la mine și-am ieșit totuși.  da ce dracu îmi pun eu mintea cu proștii? sigur, acum eram brusc deștept. dacă erai așa deștept nu te certai cu ea, fraiere, m-am autoadmonestat sever. cînd vocea mea mai rațională mi-a transmis că deja-mi pusesem mintea cu dînsa și făcusem nasoale cu dînsa la dînsa în birou, m-am enervat din nou.  și i-am dat-o și pe aia cu hai, dă-te-n curul mă-tii de tînpită, la pleacare, să nu zică tînpita că ies fără să salut. da du-te tu în curul mă-tii, veni spontan replica dînsei, dar vocea-i era deja cam stinsă, semn că devenise și ea mult mai înțeaptă. și m-am dus în birou să mănînc prăjitură de casă și să beau cafea. cînd am auzit telefonul, nici nu m-am obosit să răspund, m-am dus direct în direcțiune. așa deștept sunt!

dînsa mă turnase. mi-a zis du-te-n curul mă-tii, doamna directoare. și m-a făcut nesimțită și că nu mi-e rușine. că i-ai zis că-i nesimțită, Adrian? i-am zis. dar nu putem discuta civilizat în instituție? ba da, sigur că putem. că nesimțit e civilizat? nu e civilizat, dar e corect, e nesimțită și mă acuză că fur scaune. că ai jignit-o? sigur că am jignit-o, deci. i-ai zis du-te-n curul mă-tii? nu. că uitasem ce i-am zis. e posibil să fi fost și du-te-n pizda mă-tii, nu știu ce mai zic la nervi. dînsa fix asta aștepta, a început să urle din ușă, Maaaaaaaaaaaaariiiiiiiiiiiin, să vină Marin. că Marin a fost acolo. a venit Marin care a confirmat că a fost du-te-n curul mă-tii, nu du-te-n pizda mă-tii. în fine, ne-am mai distrat așa, mi-a zis apoi să-i cer scuze. nu cer nimic, ea trebuie să ceară scuze că m-a acuzat. etc, etc, etc. îi zic și ei să nu mai facă, dar cere-i scuze, că tu ești bărbat și ea e femeie. la asta m-am căcat pe mine de rîs, în forul meu intim. nu cer nimic și-am ieșit relaxat din birou.

să vedeți și voi ce greu e să ai principii, ce eforturi trebuie să faci și ce sacrificii pentru principiile tale. în mod normal și firesc, dacă n-ar fi existat principiile, situația s-ar fi rezolvat imediat cu una după ceafă. nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar întîmpla dacă aș avea trei principii. sau dacă vine, mîine, domnul după onoarea tîmpitei.

Leave a Comment