BT

Nu, nu celebrele țigări de pe vremea lui dînsul Tovarășul. Despre Banca Transilvania este vorba, mai precis despre o filială a ei. Și mai precis, despre un funcționar care lucrează în respectiva filială. Unu’ care m-a enervat pe mine și cu care m-am muit puțin pînă să vină doamna șefa lui care ne-a stricat distracția.

Povestea e simplă, am eu o prietenă care-i foarte amuzantă, adică de cîte ori vorbim, rîdem, pentru că, nu știu dacă ați observat și eu sunt destul de amuzant de felul meu. Prietena mea amuzantă are cîteva experiențe profund nefericite cu Banca Transilvania (numită în continuare BT) și din cauza acestor experiențe nefericite este și ea destul de nefericită uneori. Profund nefericită nu are cum să fie, pentru că pe lîngă faptul că e amuzantă este și foarte deșteaptă. Iar oamenii deștepți nu se cacă chiar atît de mult pe ei din cauza unor exeperiențe atît de triviale. Poți să devii profund nefericit că nu se mai fac țigări Lucky Strike fără filtru, sau pentru că habar nu ai ce s-a mai întîmplat cu oaia Dolly. Sau că nu se prinde nimeni cît de mișto e replica lui Benicio în Usual Suspects. What a fuck, dar nu te bagă în depresie BT. Ieri am vorbit cu ea și iar era la BT și iar îi făceau ăia tot felul de chestii.

Băiețașul era la ghișeul numit caserie și acolo m-am dus și eu că acolo aveam treabă. Trebuia să le plătesc 0.58 lei. Am dat buletinu’, am dat și bună ziua, am zis ce vreau, dar ăsta, deocamadată calm, chiar entuziasmat, că nu se poate. Că de ce nu se poate? Nu corespunde, zice, v-ați schimbat buletinul. Nu că ar fi contat, dar m-am gîndit că poate totuși contează pentru cineva. Ce nu corespunde? Seria și numărul cărții de identitate, trebuie să mergeți la colega să vă modifice în calculator. Asta nu mi-a convenit, că am stat la coadă și acum trebuia să mai stau o dată. Dar n-am zis nimic, m-am dus frumos la colega cu buletinul în mîna dreaptă. Aia, la doi pași. A auzit tot ce am vorbit eu cu colegu’, dar a zis că-i fix momentul să facă pe deșteapta. Așa că, în loc să înhațe buletin, cînd l-am întins, a ridicat veselă din sprîncene. Care-i faza, zicea mutra ei radioasă?  Nu corespunde, zic, doct și zîmbind. Nu vă supărați, nu înțeleg. Zice colegu’. Ce zice colegu’? Asta, că nu corespunde. Am ținut-o așa, pînă m-am enervat. Dar nu din cauza discuției, o mini capodoperă a genului absurd. Mi-am amintit brusc că n-au trecut mai mult de două săptămîni de cînd am mai trecut prin fix faza asta. Îi zic asta tipei, o pun să verifice, o văd cum verifică, văd cum îi cade fața, dar mie îmi zice că n-am făcut niciodată să corespundă.

Băi, dar de fiecare dată cînd o să vin la voi o să mă puneți să vă dau copii după buletin? N-am strigat sau ceva, dar colegu’ a auzit și i-a cauzat. Că nu mai avea mutra veselă. Și-o luase pe aia scîrbos-politicoasă. Preabine. Bună ziua, zice, cu ce vă pot ajuta? Păi, vreau să depun 58 de bani în cont. Sigur, acum vă fac. Pac, pac și-mi întinde chitanța de un leu. Nu-i bună, zic. De ce? Pentru că aici scrie un leu, uitați și dvs. Exact așa, dvs. I-am băgat chitanța pe sub geamul ăla de sticlă, să vadă. A luat chitanța nervos și s-a apucat de treabă. Eu, în tot timpul ăsta, mormăiam în microfon, încet, ca pentru mine, păi, da, că așa tratează BT clienții, păi da, că angajează numai d-ăștia agitați, păi da, că eu îs de vină că nu știe funcționaru’ ce înseamnă 58 de bani sau că nu-l duce capul să mă întrebe înainte dacă nu prefer să plătesc un leu, i-aș fi spus că prefer. Țaca-țaca în difuzor pînă nu a a mai putut. S-a întors spre mine și s-a rățoit, pur și simplu asta a făcut obrăznicătura, vă rog frumos să nu mai țipați. Amator. I-am spus calm, singurul care țipă ești chiat tu. Și să-mi dea un semn dacă vrea să afle cum e să țip. Mi-a dat semnul, adică a zis că mă roagă să mă calmez. Așa că am spus, cu aceeași intonație, sunt cît se poate de calm, chiar amuzat și am continuat, cît am putut eu de tare, uite, nici măcar asta nu înseamnă să țipi, este doar nivelul maxim al sonorului. Băiețașul s-a albit la față, în agenție s-a făcut liniște și bodigardu s-a ridicat de pe scaun speriat. Totuși, eram într-o mică și liniștită agenție de cartier. Din spatele lui a apărut brusc o tipă care i-a șuierat ceva la ureche. Vă rog să mă scuzați, vă fac imediat chitanța. I-am dat un leu, am luat restul și m-am cărat, gîndindu-mă că n-o să-mi treacă niciodată prin cap să scriu despre așa ceva.

 

 

Tags:

Leave a Comment