Așteptîndu-l pe jandarm

Actrița către jandarm, vădit iritată, strigînd: eu sunt un fucking cetățean al acestei țări!

Jandarmul, calm și neutru: ce sînteți?

Actrița, crescendo pe voce și mai nervoasă: un fucking cetățean!

Jandarmul, la fel de calm: vorbiți corect limba română. Vă doresc o zi bună în continuare.

Se întoarce și pleacă.

Nu citez dintr-o piesă de teatru semnată Ionescu sau Becket. Nu m-am făcut subit dramaturg și scriu piese. Mă uit la videoclipul ĂSTA și, fără un motiv evident, mă cac pe mine de rîs. Am tot ce-mi trebuie. Personaje inspirate, ironie subtilă, comic de limbaj, de situație, obtuzitate și o acută senzație că realitatea nu e aceea pe care o știu eu.

Întreg contextul este deja banal pentru România. O trupă de actori primește autorizație să joace o piesă în stradă, se apucă de treabă, dar, din păcate piesa e cu jandarmi. Iar jandarmii, după cum se știe, sunt ființe delicate, ușor de ofensat.

Dacă nu le ofensează nimeni, ființele se ofensează din oficiu. Exact cum se autosesizează parchetul. Un banal caz de auto-ofensare cîteva bucăți de jandarmi, carevasăzică. Ce urmează după auto-ofensare este o piesă impecabilă de teatru absurd. M-am întrebat dacă nu e cumva o continuare abilă a piesei din stradă. E atît de bună încît nu am ajuns la o concluzie, nici acum, după ce luminile s-au stins, vorba cîntecului. Nu lipsesc nici măcar aplauzele publicului la sfîrșitul piesei.

Nu știu cînd au devenit atît de profi, ăștia de împart legea. Calm și ferm, domnul din film știe atît că legea trebuie respectată cît și că infractorul are drepturi și trebuie și el respectat. Mă mir că nu s-a dus la băut cu actrița. Bă, am jucat o oră jumate, vreau să mă duc să beau e atît de bine reprezentată metafizic încît trece dincolo de orice incantație a legii. Jandarul devine subit un impostor. El nu a muncit, nu merită să bea. E un biet păsăroi stingher în chiar exercitarea atribuțiilor. Un quiter trist și indecis, incapabil să scoată pulanul din dotare. Ineficient pentru că nici măcar teribilul proces-verbal de constare a contravenției nu-l întocmește. Nu moare de gît cu legea lui. Cum au murit actorii cu dreptatea lor.

Partea bună în toată povestea asta e că, deocamdată, binele învinge. Nu-s convins că nu vor primi procesul-verbal în poștă. Jandarmul e alungat cu picioare metaforice în kur, lumea se bucură, am învins, ura, cultura săraca.

Partea proastă,  că nu prea-ți mai vine să rîzi, pînă la urmă. Ba te mai și întrebi cînd a devenit aberația atît de amuzantă. Te întrebi și bei. Și după ce ai băut suficient, lucrurile devin clare în dimensiunea lor obscură. I-am produs pe ăștia, i-am îmbrăcat bleu jandarm și i-am lăsat liberi pe străzi. Acum trebuie să-i resetăm. Să le arătăm, calm și delicat, diferența subtilă dintre spectacol și eveniment. Dintre vis și realitate. Acțiune și reverie. I-am împlîntat în concret, dar nu le-am spus că există și o altă reprezentare a lui, spectacolul.

Nu e ușor. Intervenția eșuată a jandarmului ar trebui să intre în manualele de acțiune ale jandarmeriei. La fel cum a intrat în manualele de criminalastică marele jaf al băncii din Tbilisi condus de un anume Koba Djugashvili. Iar viitorilor bleu jandarmi să li se explice ce au de făcut în cazul în care nimeres în stradă peste niște dă-ăștia, actori. Se întind la un unghi de 45 de grade brațele în plan orizontal și se lovesc energic palmele una de cealaltă. Repetitiv.

Leave a Comment