Apoftegmele lui Firicel

Da, mă, am căutat în dex cuvîntul, dar măcar știam că există, da?

Pentru că intenționez să fiu mai subtil decît sunt de obicei, trebuie să spun că postarea asta-i despre snobism. Tangențial va atinge și monadele lui Gottfried Wilhelm von Leibniz, dar în principal este despre cît de căcăcioși suntem atunci cînd cineva ne arată că se poate trăi și relaxat. Normal și firesc, fără  bețe-n cur.

Nu de mult, Andrei Pleșu publica în Dilema Veche un text care se numește Da! Mă uit la Las Fierbinți! Cu două semne de exclamare, cît să pună capac la tot! Domnul Pleșu se poate uita liniștit la Las Fierbinți, dar nu era cazul să sublineze în felul ăsta porcăria.

Cum aflăm încă din titlu, textul expune părerea omului despre Las Fierbinți. Nu e deloc greu de intuit că părerea-i una elogioasă, favorabilă, pro și așa mai departe.  În primul rînd pentru că dl, Pleșu se uită la serial, dar mai ales pentru că scrie despre el. Așa că nu mai e absolut necesar să citim textul. Dar o putem face! Va fi o lectură plăcută!

În acest punct s-a făcut, energic și categoric, auzită Vocea. Sigur ați observat, în momentul în care un subiect interesant devine suficient de fiebinte toate vocile mici, chirăite, subțiri și căznite își dau mîna, se unesc și devin o singură, unanimă Voce. Cu respect zic asta. Nu am crezut niciodată în identitate. Îmi plac copiile, sunt mult mai ușor de înțeles.

În sfîrșit, în cazul Pleșu, Las Fierbinți!, Vocea a înțeles imediat că ceva nu e în regulă dacă dl. Pleșu nu doar că vizionează dar și vorbește atît de frumos despre serial. Pentru că dl. Pleșu este chiar definiția intelectualului român care nu se poate coborî la nivelul trivialelor seriale de comedie dubioasă. Și dacă tot s-a sesizat, Vocea a și acționat.*

Ca o singură voce, cum s-ar zice. Rezultatul acțiunii nu a fost însă unul favorabil domnlui Pleșu. Pentru că acesta s-a pomenit peste noapte în paradoxala situație de a fi atît exponentul deviaționismului cultural cît și un oarecare pulifirici (pardon)  pe care-l putem scoate la o bere. Eventual în chiar barul din satul omonim. Aici va putea savura din plin dl. Pleșu expunerile metafizice ale lui Celentano și eschivele logice ale lui Firicel.

Situație în care am devenit, grație unei stratageme reducționiste egalii lui Pleșu. Situație în care nici nu mai vorbim de Pleșu ci de Andrei. Doar am fost la bere cu el. Și dacă  acest exercițiu de imaginație nu ne convinge ne consolează ideea că avem măcar aceleași gusturi. Adică, serios, cît timp să ne mai căciulim. Uite, e și ăsta un om, cu micile lui plăceri vinovate.

Dacă în acest punct lucrurile-s clare și relativ logice, ele se complică atunci cînd pretindem ca Andrei să acționeze în virtutea snobismului cu care eronat l-am investit. Cînd îi contestăm dreptul de a fi un om normal. Rămînînd, în același timp, domnul Andrei Pleșu. Chiar dacă necesară, disocierea asta este foarte greu de făcut. Pentru că avem doar certitudini. Nu ne-am îndoit pînă acum de faptul că modelul de intelectual român trebuie să fie într-un fel. Că nu se uită la tv. Dacă se uită totuși, se uită la emisiunile culturale cu Daniel Cristea-Enache. Înregistrate, că l-au scos din grilă.

În acest moment, concluzia se impune de la sine. Dl. Andrei Pleșu scrie textul de mai sus, vocile (alea mici și pițigăiate) suferă o reacție de scurt-circuit. Văd că textul e tipărit frumos în Dilema veche, văd cine-i semnatarul, dar pur și simplu nu pot accepta. Nu e revoltător, nu e trist, nu e nici măcar ofensator ca mai tot ce ne zguduie convingerile,  pur și simplu nu există. E trimis undeva în subconștient, să țină de urît altor chestii care nu există. Politicianului cinstit și bloggerului independent, gen. Din reacția de scurt-circuit se naște Vocea care afirmă categoric: Andrei e un impostor, un cioca-boca, un intelectual autentic nu coboară în Las Fierbinți, hai sictir.

Sau ne putem relaxa. Cu sau fără Las Fierbinți în grila de programe Pleșu este Pleșu. Sau Andrei, dacă într-adevăr am băut o bere cu el. Și cred că poate să fie, în același timp, un individ oarecare. Unul care bea bere, merge la budă și, de ce nu, se mai și fute mai face și dragoste din cînd în cînd. Nu văd nici un conflict aici.

P.S Cu monadele e mult mai simplu, vă explic mai tîrziu.

 

* Rimă involuntară, mi-e lene să rescriu propoziția

3 Comments

  • koga ion.escu
    September 19, 2016 at 2:12 pm

    părerea mea (care este…pentru că ceea ce este…) este că “apoflegmele” ar fi redat mult mai fidel personajul (a.k.a. Firicel); primo: personajul râde măgăreşete (fără să şi tuşească); secundo: individul scuipă la propriul când vorbeşte.

    nu în utimul rând (şi nu mai ştiu dacă asta este o maximă a antichităţii sau una contemporană), nu este o noutate că: unii îşi vând imaginea pentru bani, alţii îşi vând banii pentru imagine.

    concluzie: ruina sitcomului românesc este una avant-la-lettre; măcar din simplul motiv că vulgarul imaginar dublează (în cazul de faţă cu fidelitate) decadentul real; ceea ce justifică deplin faptul că, din când în când, că (formulă consacrată) Pleşu, Andrei Pleşu, renunţă la “băţul din cur” (citat autorul); ceea ce mă face să cred că, în definitiv, între părerologie şi angelogie (exemplu mai mult sau mai puţin întâmplător) e o diferenţă de stilizări mărunte.

    • A. D. Pop
      unQpop
      September 20, 2016 at 5:30 am

      Merge și apoflegme, de ce nu? Nu-l cunosc chiar atît de bine, e, așa cum ți-ai dat seama, un pretext.
      Cît despre Pleșu, nu am spus că-și scoate din cînd în cînd bățul din cur, am insinuat că nu-l are deloc.

  • koga ion.escu
    September 19, 2016 at 2:15 pm

    err.

    angeologie

Leave a Reply to unQpop Cancel reply