Am întîlnit la Kaufland unguri, țigani, români

E 9 și ceva seara, vineri, mă doare umărul, dar trebuie să cumpăr chestii. La Kaufland au lăsat doar două case deschise. Coadă mare, dar sunt eu sunt relaxat. Tocmai am aflat că au băgat vreo 450.00 euro într-un centru pentru bolnavii de cancer. Nu m-ar deranja nici să stau o oră la casă, așă că-s foarte cuminte, după blonda mișto, cu două borcane și însoțitorul-mascul, pe care-am lăsat-o în față.

Cînd am lăsat-o, era singură. Însoțitorul nu știu ce făcea după niște rafturi. Știu exact ce făcea, a apărut cu ceva detergent în brațe, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Cred că asta e noua strategie a blondelor mișto. Își trimit boyfriendul sau husbandul să o ardă printre rafturi pînă le lasă cineva în față. E-a doua oară cînd mi se întîmplă.

În spatele meu înjură unul de mama focului, cînd în română, cînd în ungurește, cînd într-o combinație de română și maghiară. Mă-ntorc și ungurul ăsta, slab, îmbrăcat în blugi și tricou maro, plin de praf  se clatină în spatele meu cu două chifle și-o conservă de fasole cu costiță. Înjură Kaufland pentru că e coadă și se clatină pentru că e beat. În fine, îi zic să treacă în fața mea, dar refuză c-un gest nobil, nu domnu’.

Îm spune de stress, de sistem, de necazurile lui  și-l ascult fascinat. Nu-mi vine să cred că pot întîlni doi oameni mișto la Kaufland, într-o seară de vineri. Dacă nu era deja beat, l-aș fi invitat la o bere. Ungurul are o viață grea, muncește toată ziua pe șantier, e singur,  stă în chirie, la capătul lui 36B și e supărat că mai trebuie să aștepte pînă să mănînce și el conserva aia. Dincolo de ochii mici de la votcă, o imensă tristețe.

A fost și țiganul cu nevastă și doi copii. La vreo 40 de ani, ținuta standard, tricou cu sclipici și blugi de pițipionc,  mutra periculoasă. Ședea frumos la coadă, înaintea lui o doamnă cumpăra carne. Copiii își făceau de lucru cu căruciorul, cam gol pentru o familie de 4. Mă pun lîngă el și aștept să aștepte el, că să-mi vină rîndul. Vreau brînză, icre, salam de Sibiu, cașcaval.

Băiatul din spatele tejghelei, termină cu doamna și se întoarce spre mine, poftiți, vă rog, ce doriți. Fac un semn cu mîna, domnul de colo a fost înainte. Îl văd cum tresare, speriat, abia își ridică ochii din pămînt,  nu, nu, serviți-l pe domnu’, nici o problemă.  Îi zîmbesc relaxat, cît pot eu de prietenos, vă rog, nu mă grăbesc nicăieri.  Îmi mulțumește.

Cumpără 8 crenvurști și o caserolă cu icre. Pleacă, nu înainte de a-mi mulțumi încă o dată.  Încep să-mi placă și blugii și tricoul cu sclipici. Vreau să-i spun ceva tipului de la raft, dar renunț. E nou, mocăit, amabil și speriat. Se vede după cum feliază salamul, așteptînd ca în orice clipă cei șase clienți care s-au adunat în spatele meu de cînd a început el să mă servească să îi tragă cu praștia în cur.

Mai povestesc cu ungurul și-i mai spun de trei ori să treacă în față. Pînă la urmă-i arăt coșul și-l conving. Rîde, da, mai bine mă bag în față. Ajung la casă, mă aplec și iau o pungă. Nu, nu, domnu’, nu asta, pe asta am rupt-o eu. Mi-o smulge din mînă, o aruncă la loc și-mi dă alta nou-nouță. Asta nu-i ruptă, poftim, pe astalaltă am rupt-o eu,  atîta pagubă să fie.

Aștept să spună ceva tipa de la casă. Să-l certe, să cheme bodyguardul. Nu zice nimic. Ungurul mai zbiară o dată , pe-asta am rupt-o eu, atîta pabugă să fie la Kaufland. Nici de data asta nimic. Se resemnează, pînă la urmă, mă simt așa de prost că-mi vine să mă cert eu cu el.

Cînd îmi vine rîndul, primesc o pungă în care să pun cartofii. Asta-s pere roșii, zîmbește tipa. La raft scrie cartofi, au același preț?  Nu, sunt mai scumpe cu doi lei astea. Mi le ia fericită din mînă și le scanează cartofi. Zîmbește. Zîmbesc și ridic din umeri.

Ies, mi-e gîndul la ungur și la țigan, aș bea o bere cu ei. Parchez căruciorul la locul lui și mă-ndrept spre mașină.  Mai bine-aș fi venit pe jos, blonda o ia ușor pe-o alee, sunt curios dacă face la dreapta pe drumul pe care merg și eu spre casă. Face.

Leave a Comment