Alexandru Florin Bologa, un anonim

Corect, nu? Cîți îl cunoașteți fără un search rapid pe google? Bianca Drăgușanu. Guță, nu contează care, pun aceeași întrebare (rimă voluntară).

Videoclipul de mai jos are 2 minute și 11 secunde, dar nu trebuie să vă vedeți mai mult de 35 de secunde din el.

 

Da, știu, nu ați înțeles nimic din ce s-a întîmplat acolo. Nici nu trebuie. Ați remarcat ceva neobișnuit în videoclipul ăsta? Exact, Alex Bologa este nevăzător. Adică nu vede, orb. Ca să fie clar, nu toți sunt obișnuiți cu terminologia de specialitate.

La jocurile paralimpice de anu’ ăsta, Rio 2016, Alex a cîștigat medalia de bronz. Deși performanța este mai mult decît remarcabilă, am văzut doar cîteva știri scurte și cam atît. Televiziunile s-au întors apoi spre lucrurile cu adevărat importante: pițipoancele, manelele, scandalurile, cluburile, actele eroice ale fotbaliștilor.  Deși a devenit un trend, sau chiar un must,  interesul pentru persoane sau comunități defavorizate, performanța lui Bologa nu a depășit-o, ca popularitate, pe cea a porcului fotbalistului care-a spart ușa unui imobil întrucît somn și prea multe alcooluri.

Pe scurt,  Alexandru Bologa este un anonim, iar bronzul la jocurile paralimpice nu-i va schimba statutul. Adică, nu se va trezi salutat de necunoscuți pe stradă, felicitat, încurajat. Va merge în schimb, disciplinat și onest, să-și rupă oasele pe tatami. Pentru că ți le cam rupi.

Exercițiu. Caută un prieten cam de greutatea și vîrsta ta, ieșiți la iarbă verde și înainte de mici și bere luați-vă de guler și timp de un minut încercați să vă dați reciproc de pămînt. Nu aveți voie să frecați menta. Timp de un minut faci tot ce poți să-l dai pe ăla de iarba verde de acasă, încercînd în același timp să-l împiedici pe individ să pună mîna pe tine.

După primul minut, faceți o pauză de 30 de secunde. Legați-vă la ochi și repetați secvența de mai sus timp de 5 minute. Nu vă opriți nici dacă vă dă sîngele pe nas. Glumesc, opriți-vă cînd vă lasă bateriile. Nu uitați să porniți un cronometru, să știți cîte secunde ați rezistat. Acum aveți o vagă idee despre ce este vorba în propoziție.

Notă pentru cei care cred că asta-i o pledoarie pentru judo sau sport, în general. Eronat. Nu-i. De fapt, nu-i nimic. Nici măcar un reproș mascat. Vreau eu să știți că există un student la psihologie  de vreo 20 de ani care a luat bronzul la jocurile paralimpice de anul ăsta. Vreau să știți cîtă muncă, perseverență, onestitate, masochism și disciplină presupune asta. Vreau să-i vedeți mutra, just in case.  Vreau să înțeleg de ce-i așa de greu să-i suportăm pe cei mai buni decît noi.

 

Leave a Comment